Războiul civil din Siria, mediat de Rusia
-
26 Ianuarie 2015 18:16
Reprezentanții puterii și opoziției din Siria încep astăzi în Rusia negocieri cu scopul de a scoate țara din războiul civil, soldat până acum cu peste 200.000 de victime.
La Moscova încep astăzi, sub medierea Rusiei, negocieri între puterea și opoziția din Siria pe tema viitorului acestei țări, notează Radio România Actualități.
Discuțiile vor dura patru zile și au drept principală miză organizarea unei Conferințe Internaționale la care să fie discutate modalitățile de ieșire a Siriei din războiul civil, soldat până acum cu peste 200.000 de victime.
Delegația Damascului va fi condusă de ambasadorul sirian la ONU, Bashar Jaafari.
După cum subliniază mediile ruse, consultările au devenit posibile după ce părțile au renunțat la precondiții.
Consultările au fost precedate de convorbirile intersiriene de la Cairo, încheiate sâmbătă, fără a se fi convenit foia de parcurs privind transferul pașnic de putere în Siria, dar cu susținerea reglementării politice a crizei, pe baza Declarației de la Geneva din iunie 2012, ce prevede înființarea unui guvern de tranziție.
După cum a declarat minsitrul rus de externe, Serghei Lavrov, nu este prevăzută semnarea niciunui document, dar speră că discuțiile vor facilita angajarea dialogului între guvern și opoziție.
Situația din Siria se va afla și pe agenda convorbirilor de astăzi de la Moscova între Serghei Lavrov și omologul său israelian, Avigdor Lieberman.