RĂZBOI în Ucraina: Separatiștii vor să mobilizeze 100.000 de persoane

  • 02 Februarie 2015 13:26
RĂZBOI în Ucraina: Separatiștii vor să mobilizeze 100.000 de persoane

Aleksandr Zaharcenko, liderul 'republicii' separatiste Donețk (estul Ucrainei), a declarat luni că speră să mobilizeze în zilele următoare circa 100.000 de persoane pentru a combate forțele guvernamentale ucrainene,

pe fondul recrudescenței violențelor în zona de conflict, în contextul în care Kievul a anunțat încheierea fazei active a celei de-a patra etape de mobilizare, relatează Agerpres.

'Mobilizarea generală va avea loc în 'republica populară' Donețk în zece zile, este de așteptat mobilizarea a circa 100.000 de persoane', a declarat Zaharcenko, citat de agenția oficială separatistă DAN. Rebelii au amenințat săptămâna trecută că își vor extinde ofensiva pe întreg teritoriul regiunilor Donețk și Lugansk, o mare parte din ele aflându-se încă încă sub controlul autorităților de la Kiev.

Regiunile din estul Ucrainei, care se confruntă cu un conflict armat de aproape 10 luni, au cunoscut evenimente sângeroase la sfârșitul săptămânii trecute: 50 de soldați și civili au fost uciși în timp ce negocierile de pace care au avut loc sâmbătă la Minsk pentru încheierea unui nou armistițiu au eșuat.

Cinci militari ucraineni și șapte civili au fost uciși în ultimele 24 de ore în estul Ucrainei, potrivit unui bilanț difuzat luni de Kiev și de autoritățile locale.

'Cinci soldați au fost uciși și 29 răniți în lupte', a anunțat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Vladislav Seleznev, într-o conferință de presă, adăugând că pozițiile forțelor guvernamentale au fost de 104 ori ținta tirurilor rebele în acest interval de timp.

Printre civili, două persoane au fost ucise în urma tirurilor insurgenților cu lansatoare de rachetă multiple Grad asupra localității Krimske, situată la 40 km nord-vest de capitala rebelă Lugansk, a anunțat guvernatorul pro-Kiev al regiunii omonime, Ghennadi Moskal.

La Donețk, o altă capitală regională și bastion al separatiștilor, o persoană și-a pierdut viața în bombardamente în noaptea de duminică spre luni, potrivit primăriei orașului.

Șeful poliției pro-Kiev al regiunii Donețk, Viaceslav Abroskin, a indicat, la rândul său, că trei civili, între care un băiețel de trei ani, au murit la Vugleguirsk, în apropiere de nodul strategic Debalțevo, precum și o femeie la Avdiivka, lângă ruinele aeroportului din Donețk.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:4,63 m/s
Mon
15
Tue
14
Wed
15
Thu
17
Fri
18
Arhivă Radio Chișinău