Război declarat între elevi și ministrul român al Educației, din cauza telefoanelor (VIDEO)
-
13 Ianuarie 2018 10:24
Elevii îl anunță pe ministrul român al Educației că vor ataca în instanță modificările anunțate de Liviu Pop la regulamentul școlar. Principala nemulțumire e că vor trebui să renunțe la telefoanele mobile pe durata orelor și insistă că nu e normal ca astfel de schimbări să fie făcute în mijlocul anului școlar.
Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor Constanța:
„Dacă ar fi în mass media să fie prezentate săptămânal abuzurile din școli, care sunt în special profesori vs elevi pentru că vorbim despre cine are mai mare autoritate, cred că patru zile din cinci numai asta am avea în presă.”
Nicoleta Bercaru, directorul unei școli:
„Nu înțeleg supărarea. Nici eu, ca profesor, nu am voie să folosesc telefonul în timpul orelor, este o modalitate de distragere a atenției celorlalți colegi”.
Sunt însă și cazuri care telefoanele mobile au fost folosite pentru a surprinde incidente în care profesorul e victimă, iar elevul - agresor, relatează Digi24.
Pe de altă parte, elevii spun că nu au fost consultați în privința noilor reguli și cred că au argumente să le atace în instanță.
Alexandru Manda, președinte Asociația Elevilor Constanța:
„Afectează exercitarea posesiei asupra unui bun al elevilor, posesie care conform articolului 916 din Codul Civil este o prerogativă a dreptului la proprietate.”
Liviu Pop, ministrul Educației:
„Noi ne dorim ca elevul timp de 50 de minute, cât durează o oră, să fie atent la oră nu la cine îi trimite sms și la cine îl sună și ce face.”
În conflict intervin și reprezentanții părinților.
Eugen Ilea, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți:
„Tot mergem pe digitalizare, haideți să mergem pe drumul acesta și să digitalizăm în primă fază și cu camere de supraveghere, astfel încât să nu mai avem discuții legate de ce se întâmplă în timpul orelor și în cazul unor evenimente că nu avem dovezi.”
Noul regulament nu mai permite sancționarea elevilor care nu poartă uniformă și nici nu mai prevede efectuarea serviciului pe școală.