Rata de angajare în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități este foarte mică
-
15 Decembrie 2016 14:58

Rata de angajare în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități este de 2-3 ori mai mică decât în rândul populației generale, arată datele unui studiu al Centrului de Asistență Juridică pentru Persoanele cu Dizabilități.
Experții afirmă că o problemă o reprezintă accesibilitatea redusă a edificiilor, dar și a locurilor de muncă care nu sunt adaptate la necesitățile persoanelor cu dizabilități. Subiectul a fost discutat în cadrul unui club de presă organizat de Centrul de Investigații Jurnalistice.
O bună parte dintre persoanele cu dizabilități nu sunt pregătite pentru piața muncii, întrucât nu există o colaborare eficientă între Agenția națională pentru ocuparea forței de muncă și Consiliul de determinare a dizabilității și capacității de muncă, instituții care au sarcina de a evalua și a pregăti persoanele cu dizabilități pentru angajare.
„Rata generală de ocupare este de 40 % pentru toată populația. Estimăm că între 13 și 20 % ar fi rata de ocupare pentru persoanele cu dizabilități”, a declarat Ion Ciubotărică, expert în cadrul Centrului de Asistență Juridică pentru Persoanele cu Dizabilități.
Atât accesul fizic al persoanelor cu dizabilități este unul restricționat, pentru că nu se respectă normele în construcții de adaptare a spațiilor, cât și accesul la alte servicii este limitat pentru cei cu handicap, a remarcat Pavel Burghelea, de la SRL Eurolex.
„O să venim și cu un proiect de modificare a actelor normative și legislative și cu un proiect de plan de acțiuni. De obicei, accepțiunea este că atunci când vorbim de accesibilitate, ne referim doar la clădiri. Acest plan de acțiuni presupune niște recomandări sau niște standarde de accesibilitate și în privința serviciilor publice”, a constatat Pavel Burghelea.
Totodată, peste 2000 de persoane cu dizabilități se află în continuare în 6 instituții rezidențiale subordonate Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Anul acesta au reușit să fie dezinstituționalizate aproximativ 200 de persoane, dintre care jumătate au fost plasate în servicii comunitare, iar restul au fost reintegrate în familiile biologice.
Acest proces se confruntă cu rezistență din interiorul acestor instituții, astfel, s-a decis ca instituțiile rezidențiale să fie transformate, treptat, în centre de servicii sociale, a subliniat Parascovia Munteanu de la Keystone Moldova.
„Fiecare instituție are un plan de transformare, unele sunt la o fază mai avansată, altele sunt în proces. Oamenii încercau, practic, să vadă numai laturile negative, că își vor pierde locurile de muncă. Făceau propagandă negativă în rândul persoanelor cu dizabilități, le spuneau că vor rămâne pe drumuri”, a mărturisit Parascovia Munteanu.
În Republica Moldova sunt peste 180 de mii de persoane cu dizabilități.