Raportul de activitate al Consiliului pentru egalitate a fost prezentat în Parlament

  • 11 Iulie 2024 19:46
Raportul de activitate al Consiliului pentru egalitate a fost prezentat în Parlament

Raportul de activitate al Consiliului pentru egalitate în 2023 a fost audiat astăzi în Parlament, comunică MOLDPRES.

Informația a fost prezentată de președintele Consiliului pentru egalitate, Ian Feldman.

Conform sursei citate, pe parcursul anului trecut, Consiliul pentru egalitate a recepționat 261 de plângeri privind eventuale fapte de discriminare. Datele prezentate arată că 55 % dintre autorii plângerilor sunt bărbați. De asemenea, numărul locuitorilor din mediul rural, care s-au plâns de presupuse fapte de discriminare, este în descreștere.

În urma examinării plângerilor, Consiliul pentru egalitate a constatat faptul discriminării în 27 dintre ele. În restul cazurilor, plângerile au fost declarate inadmisibile. Respectiv, faptele de discriminare au vizat accesul la bunuri și servicii disponibile publicului, relațiile de muncă, domeniul justiției sau lezarea demnității. Comparativ cu anii precedenți, în anul 2023 nu au fost emise decizii de constatare în domeniul educației.

În baza raportului prezentat, Comisia parlamentară drepturile omului și relații interetnice a elaborat un proiect de hotărâre, care conține recomandări adresate Consiliului pentru egalitate, precum și altor instituții ale statului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
23,29
Ploaie ușoară
Umiditate:59 %
Vint:3,52 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
25
Fri
25
Sat
24

Ultimele știri

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

UE și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva unor hackeri cu legături în Rusia. Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul  Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Dacă R. Moldova nu ar fi avut un rol strategic în asigurarea securității regionale, ar fi fost folosită de către Rusia și ar fi devenit un fel de Transnistrie mai mare (Audio)

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

Analiști: Vasile Tofan vine cu o viziune economică liberală, însă va trebui să o adapteze la realitățile Republicii Moldova

Ministerul Apărării anunță că explozia dronei din satul Copanca s-a datorat inflamării combustibilului. VIDEO. Încărcătura explozivă a fost detonată
comntrolat

Ministerul Apărării anunță că explozia dronei din satul Copanca s-a datorat inflamării combustibilului. VIDEO. Încărcătura explozivă a fost detonată comntrolat

Arhivă Radio Chișinău