RAPORT | Tendințe sumbre în Economia Moldovei

  • 25 Octombrie 2016 16:20
RAPORT | Tendințe sumbre în Economia Moldovei

Chiar dacă înregistrează semne modeste de revenire, economia Republicii Moldova continuă să fie una dintre cele mai slabe din regiune, bazată pe consum și intermediari financiari.

Sunt concluziile celei de-a 21-a ediții a publicației „Tendințe în Economia Moldovei”, lansate marți, 25 octombrie, de Institutul Național de Cercetări Economice. Potrivit raportului, prognozele nu sunt deloc optimiste, fiind anticipată o scădere dramatică a investițiilor și a remitențelor, fapt ce va pune în pericol, pe termen mediu, relansarea economiei moldovenești. O relatare de Victor Pogor.

După ce în a doua jumătate a anului trecut majoritatea domeniilor din sectorul real au înregistrat scăderi, fiind atestată o contracție a economiei naționale de 0,5 la sută, în trimestrul întâi al acestui an economia arată semne modeste de revenire.

Până la finele anului PIB-ul va crește cu circa 2%, peste prognozele lansate anterior, iar creșterea este imprimată de sectorul real economiei și de comerț, în timp ce activitățile financiare și cele finanțate de buget înregistrează scăderi.

Potrivit expertui financiar din cadrul Institutul Național de Cercetări Economice, Viorica Popa, pe aceeași dinamică negativă se poziționează și investițiile, cheltuielile bugetare, exporturile și importurile.

Potrivit șefului INCE, Alexandru Stratan, în lipsa unor finanțări din exterior, autoritățile urmează să întreprindă măsuri complexe de redresare a economiei, în caz contrar, pe termen mediu, Republica Moldova s-ar putea confrunta cu o criză profundă.

Totodată experții prognozează o creștere a indicelui prețurilor de consum, o depreciere lentă a monedei naționale, dar și o scădere a veniturilor la Bugetul public Național. Menținerea unui grad însemnat de incertitudine privind evoluțiile din sistemul bancar, sunt alți factori care împiedică relansarea economiei moldovenești, alături de rata înaltă a șomajului și declinul demografic. 

 

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău