RAPORT | Primăriile satelor și orașelor dau dovadă de lipsă de transparență în activitatea decizională

  • 11 Octombrie 2016 22:52
RAPORT | Primăriile satelor și orașelor dau dovadă de lipsă de transparență în activitatea decizională

Primăriile satelor și orașelor din Republica Moldova dau dovadă de lipsă de transparență în activitatea de luare a deciziilor, de cheltuire a banilor publici și de administrare a proprietății publice.

Un raport de monitorizare realizat de IDIS ”Viitorul”, asupra a 50 de localități, arată că cele mai transparente dintre administrațiile locale abia îndeplinesc jumătate dintre criteriile de transparență.

Cele mai transparente administrații locale monitorizate s-au dovedit a fi primăriile orașelor Cimișlia, Chișinău și Cahul, dar și acestea înregistrează carențe grave în ceea ce privește procesul de achiziții publice, administrarea proprietății publice, a resurselor umane și a conflictelor de interese.

Punctajul maxim obținut este de 54 de puncte din 100, iar câteva localități, precum satele Băcioi, Baurci, Cărpineni, Congaz și Otaci, au luat zero puncte.

„Este un șir de lacune. Cele mai mari le-am depistat la achizițiile publice – un domeniu care este mai închis, mai opac. Cetățenii, de multe ori, nu cunosc că se desfășoară o ședință publică, nu cunosc ce proiecte se examinează, deciziile care sunt adoptate. La întreprinderile municipale care sunt gestionate de autoritățile publice locale este o lipsă de transparență”, susține autorul studiului, Viorel Pârvan.

Primarii, la rândul lor, spun că fie nu au suficiente resurse, fie nu au știut că trebuie oferită mai multă informație cetățenilor, fie nu au cadre pregătite. Natalia Petrea, primarul satului Costești, raionul Ialoveni explică de ce localitatea sa a fost punctată slab la capitolul transparența achizițiilor publice.

„Deciziile consiliului le publicăm, anunțurile referitor la achizițiile publice, dar iată că și rezultatele urmează să le publicăm.

- Nu le-ați publicat până acum?

Nu. Tocmai acum mă gândesc că era important să insist.”

Primarul orașului Leova, Vitalie Gărgăun, a recunoscut că nu toate deciziile luate de administrația locală au fost plasate pe site-ul primăriei.

„După petrecerea ședinței plasăm doar unele decizii care, considerăm noi, că ar avea un impact sau ar trebui să le cunoască cetățenii. Sunt multe chestiuni care, chiar nu au socială și civică la toți cetățenii. Dar astăzi m-am convins că trebuie să plasăm absolut totul.”

Nu toate primăriile monitorizate dispun de pagini web oficiale, iar jumătate dintre cele care au site-uri nu au compartimente dedicate transparenței decizionale și conțin parțial date privind programul de lucru al angajaților și orele de audiență. O treime dintre primării nu anunță despre datele desfășurării ședințelor, iar aproape jumătate nu le comunică cetățenilor despre deciziile luate, mai arată raportul IDIS ”Viitorul”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
9,24
Cer senin
Umiditate:57 %
Vint:6,17 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău