RAPORT al Comisiei Europene: Turcia se îndepărtează tot mai mult de o eventuală aderare la UE

  • 29 Mai 2019 16:50
RAPORT al Comisiei Europene: Turcia se îndepărtează tot mai mult de o eventuală aderare la UE

Speranțele Turciei de a se alătura Uniunii Europene se reduc și mai mult, afirmă Comisia Europeană într-un raport publicat miercuri, ce menționează înrăutățirea condițiilor în justiție, închisori și economie și care este calificat de Ankara drept injust, transmite agenția Reuters.

Candidatura Turciei la UE este înghețată din cauza ''regreselor tot mai serioase'' privind respectarea drepturilor omului, independența justiției și stabilitatea politicii economice, se arată în evaluarea executivului comunitar.

În condițiile în care guverne europene vorbesc despre derapaje autoritare ale președintelui Recep Tayyip Erdogan, acest raport întocmit anual a fost mereu foarte critic la adresa Turciei, de data aceasta fiind chiar mai sever față de precedentele.

Executivul comunitar notează în document că libertatea de exprimare și de a protesta sunt îngrădite, democrația este în pericol și că guvernul de la Ankara a ''afectat negativ'' piețele financiare în timp ce ''cresc îngrijorările cu privire la funcționarea economiei de piață''.

Deși a fost ridicată starea de urgență instituită după tentativa de lovitură de stat din 2016, multe din ''elementele represive'' ale acelei stări de urgență au devenit lege, remarcă executivul comunitar.

Un motiv suplimentar de îngrijorare este anularea alegerilor locale la Istanbul, după ce scrutinul a fost câștigat de candidatul opoziției, noi alegeri fiind stabilite pentru 23 iunie.

În replică, vice-ministrul turc de externe, Faruk Kaymakci, a declarat că raportul Comisiei Europene nu reflectă cu acuratețe situația din țara sa, care nu acceptă critici injuste, adăugând că Ankara se așteaptă ca aliații europeni să sprijine lupta ei împotriva amenințărilor de securitate.

Turcia încearcă din anul 2005 să adere la UE, dar de atunci procesul nu a avansat aproape deloc.

sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
21,07
Nori împrăștiați
Umiditate:52 %
Vint:6,17 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău