R. Moldova și Ucraina discută despre închiderea unui număr de puncte de trecere în regiunea Odesa și deschidera altora noi
-
03 Octombrie 2023 13:24
Republica Moldova și Ucraina poartă negocieri care vor avea ca rezultat deschiderea de noi puncte vamale în regiunea Odesa. Se ia în considerare opțiunea de a închide punctele de control care nu sunt profitabile. După cum relatează "INFOTAG" cu referire la mass-media ucraineană, acest lucru a fost declarat la Odesa de viceprim-ministrul, ministrul reintegrării teritoriilor ocupate temporar, Irina Vereșciuk.
Potrivit acesteia, punctele de trecere de la granița cu Moldova, pe care le traversează mai puțin de 10 persoane pe zi, urmează a fi închise. În prezent există aproximativ 15 dintre acestea în regiunea Odesa. Închiderea lor, în general, nu va afecta în niciun fel capacitatea.
„Astăzi, peste 60 de puncte de control funcționează la granița cu Moldova. Dacă trec până la 10 persoane pe zi, atunci nu are rost să păstrăm întreaga infrastructură și personalul", a spus Vereșciuk.
Referindu-se la proiectul ce prevede construirea unui pod peste Nistru, care să facă legătura între satul de frontieră moldovenesc Cosăuți și orașul ucrainean Yampol, ea a confirmat că se planifică darea în exploatare a podului până în 2025.
„Lungimea podului va fi de 641 de metri. Se va putea circula pe două benzi, vor exista două piste pentru biciclete și două poteci pietonale, precum și un pasaj superior de aproximativ 667 de metri pe partea ucraineană. Lungimea pilonilor de suport pe unele secțiuni ale podului va fi de 40 de metri, iar capacitatea - de aproximativ 5 mii de mașini pe zi", a spus viceprim-ministrul.