R. Moldova și Ucraina au consolidat cooperarea pentru gestionarea integrată a bazinului fluviului Nistru

  • 23 Aprilie 2021 12:15
R. Moldova și Ucraina au consolidat cooperarea pentru gestionarea integrată a bazinului fluviului Nistru

Republica Moldova și Ucraina au făcut pași importanți în procesul de dezvoltare a cooperării transfrontaliere, pentru gestionarea durabilă a bazinului hidrografic Nistru. La această concluzie s-a ajuns în cadrul unei conferințe comune, desfășurată ieri online, unde au fost prezentate rezultatele unui proiect în acest sens, derulat în perioada 2017-2021, cu susținerea Fondului Global pentru Mediu, transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, printre cele mai importante rezultate ale proiectului a fost menționată efectuarea Analizei diagnostice transfrontalieră a bazinului Nistru, care a servit ca bază la elaborarea Programului Strategic comun de acțiuni al bazinului fluviului Nistru. „De asemenea, este relevantă susținerea creării Comisiei privind utilizarea stabilă și protecția bazinului fluviului Nistru și suportul logistic în organizarea activității Comisiei.  Este o platformă de lucru activă, în cadrul căreia s-a reușit punerea în discuție a celor mai importante probleme cu care se confruntă fluviul Nistru.  Prin intermediul Grupurilor de lucru create s-a stabilit colaborarea pe diferite sub-domenii, ceea ce contribuie la realizarea scopului de bază a Comisiei”, potrivit Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediulu (MADRM).

Conform cercetărilor proiectului, principalele probleme din bazinul hidrografic Nistru sunt modificările hidromorfologice, poluarea cu substanțe organice, biogene, substanțe periculoase, plastic și alte deșeuri menajere, răspândirea speciilor invazive, precum și probleme ce țin de cantitatea și calitatea apei raportate la schimbările climatice, viituri și inundații, secete și deficitul de apă. Aceste probleme influențează negativ indicatorii economici, sociali și de mediu ai Republicii Moldova și Ucrainei, afectând și starea ecologică a Mării Negre. 

Realizarea Programului Strategic de acțiuni în anii 2021-2035 va contribui la restabilirea ecosistemului fluviului și  asigurarea utilizării durabile a resurselor naturale. Reducerea poluării apei, precum și prevenirea poluării accidentale și gestionarea haldelor, reducerea efectelor schimbărilor climatice și dezastrelor naturale, îmbunătățirea cadrului de reglementare și consolidarea cooperării moldo-ucrainene sunt doar câteva dintre domeniile dezvoltate. Programul Strategic de acțiuni include 74 de activități cu indicarea autorităților responsabile pentru implementare, termenul implementării acțiunilor și un buget orientativ, indică MADRM.

Proiectul „Asistență în cooperarea transfrontalieră și gestionarea integrată a resurselor de apă în bazinul fluviului Nistru” a fost elaborat la solicitarea Guvernelor Republicii Moldova și Ucrainei și implementat de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în parteneriat cu Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (CEE-ONU) în 2017-2021. Proiectul a susținut eforturile de integrare europeană ale ambelor state în problemele politicii de apă, care sunt reflectate în Acordul de asociere dintre Republica Moldova și UE și în Acordul de asociere dintre Ucraina și UE. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
24,24
Cer senin
Umiditate:33 %
Vint:3,6 m/s
Sat
14
Sun
14
Mon
17
Tue
20
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău