Purtarea măștii pe stradă va deveni obligatorie în Portugalia
-
23 Octombrie 2020 20:05
Purtarea măștii de protecție pe stradă va deveni în curând obligatorie în Portugalia, confruntată ca și alte țări europene cu o revenire a epidemiei de coronavirus, a decis vineri Parlamentul de la Lisabona, grație socialiștilor aflați la putere și opoziției de dreapta, informează AFP, preluat de Agerpres.
Această măsură, care va intra în vigoare după ratificarea sa de către președintele conservator Marcelo Rebelo de Sousa, se va aplica pentru o perioadă de 70 de zile la finalul căreia poate fi reînnoită.
Purtarea măștii, care nu va putea fi înlocuită cu o vizieră, va fi obligatorie pentru toate persoanele cu vârsta de peste zece ani "atunci când distanța fizică recomandată de autoritățile sanitare se dovedește impracticabilă", conform versiunii finale a textului, citată de agenția Lusa.
Partidele de extremă stângă s-au abținut de la vot, criticând în special natura prea vagă a unei legi care prevede și excepții atunci când purtarea măștii ar fi "incompatibilă cu natura activităților practicate".
Textul, depus de principalul partid de opoziție, Partidul Social Democrat (PSD, centru-dreapta), a înlocuit un proiect de lege pe care guvernul a trebuit să îl retragă, deoarece prevedea și obligativitatea utilizării unei aplicații pentru urmărirea contactelor.
O astfel de dispoziție, care a provocat nemulțumirea opoziției, medicilor și apărătorilor dreptului la viață privată, ar fi fost fără precedent în Europa și contrară recomandărilor Bruxelles-ului sau ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care pledează pentru utilizarea voluntară a acestui software.
Sursa:Agerpres