Prozatorul și publicistul Ion Bradu s-a stins din viață

  • 14 Februarie 20:00
Prozatorul și publicistul Ion Bradu s-a stins din viață

Prozatorul și publicistul Ion Bradu s-a stins din viață la vârsta de 73 de ani, informează MOLDPRES.

Potrivit sursei citate,vestea tristă a fost confirmată de către consilierul Uniunii Scriitorilor din Moldova, Titus Știrbu.

Ion Bradu s-a născut la 5 noiembrie 1947 în comuna Dondușeni, raionul Dondușeni. În 1971, a absolvit  Universitatea de Stat din Moldova, secția ziaristică. A lucrat în calitate de redactor la săptămânalele „Cultura” și „Învățământul Public”, redactor-șef la „Revista de Pedagogie și Psihologie”, consilier la Guvernul Republicii Moldova, consilier la Compania Publică „Teleradio Moldova”.

În 1980, Ion Bradu editează culegerea de nuvele „Bulboana ielelor”.

În prefața cărții, scriitorul Ion Constantin Ciobanu menționa, între altele, că „autorul știe să creeze o atmosferă în cele ce povestește și zugrăvește. Creează o atmosferă firească, plină de omenie și înțelegere. Pătrunde în viața eroilor săi, îi iubește părtinitor, fără să-i absolve de greșeli și păcate”.

Potrivit academicianului Nicolae Dabija, Ion Bradu a fost unul dintre scriitorii noștri cu cele mai multe lecturi. „În ceea ce scria se alinia la marea literatură a lumii. Eroii lui – contemporanii noștri, consângeni din sate basarabene – au gesturi de Don Quijote, îngândurări de Madame Bovary, frământări de Macbeth. Stilul lui e intercalare de Faulkner, Zweig, Sadoveanu, Galsworthy – zeii tinereții noastre. Cartea lui de povestiri „Bulboana ielelor” (1980) a fost un eveniment. O asemănam cu un fluviu, autorul lăsându-se dus de meandrele narațiunii, ca un naufragiat cu barca scufundată care nu știe la care mal îl va duce”,  a remarcat scriitorul academician Nicolae Dabija.

Scriitorul pregătea pentru tipar un nou volum de nuvele, considerând că acesta este genul care îl exprimă cel mai mult. Ion Bradu va fi înmormântat marți, 16 februarie, la Cimitirul Central Ortodox de pe strada Armenească cin Chișinău.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
8
Cer senin
Umiditate:76 %
Vint:2,06 m/s
Wed
11
Thu
13
Fri
10
Sat
8
Sun
9

Curs oficial BNM 21 Aprilie 2021

MDL RATĂ TREND
EUR 21.6902 0.0859
USD 18.0024 0.0609
RON 4.4018 0.0160
UAH 0.6426 0.0017
RUB 0.2359 0.0003
Arhivă Radio Chișinău