Guvernul facilitează transportul de mărfuri pe cale feroviară, pe teritoriul Rep. Moldova și Ucrainei
-
15 Martie 2023 12:29
Guvernul facilitează transportul de mărfuri pe cale feroviară, pe teritoriul Rep. Moldova și Ucrainei. Protocolul modificat al Acordului între Republica Moldova și Ucraina cu privire la activitatea transportului feroviar a fost aprobat astăzi de cabinetul de miniștri, în urma încheierii negocierilor moldo-ucrainene privind tranzitul feroviar al mărfurilor pe teritoriul celor două țări, transmite Radio Chișinău.
Căile feroviare din Republica Moldova au fost proiectate și construite luând în considerare relieful local. Astfel, pentru a ajunge cu trenul pe calea ferată din Ocnița la Criva, de la Cimișlia la Basarabeasca sau de la Basarabeasca la Giurgiulești, trenul tranzitează teritoriul Ucrainei. Aceste particularități generau impedimente în activitatea transportului feroviar. Astfel, modificarea propusă va contribui la facilitarea controlului vamal și de frontieră a trenurilor care traversează teritoriul Republicii Moldova și al Ucrainei. Totodată, protocolul prevede eliminarea operațiunilor de control dublu, iar în unele sectoare - triplu al autorităților vamale și de management al frontierei, a declarat în cadrul ședinței guvernului, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija.
„Modificările propuse vor permite micșorarea timpului de transport al mărfurilor din și spre complexul portuar Giurgiulești, dar și spre România, astfel vor avea impact pozitiv asupra costului final al bunurilor importate sau exportate de beneficiarii din Rep. Moldova reducându-se astfel și cheltuielile de transport. De asemenea, implementarea proiectului va permite modificarea lanțurilor logistice prin redirecționarea transportului de mărfuri de pe segmentul rutier pe cel feroviar micșorându-se sarcina pe drumurile rutiere naționale, dar și implicit acest proiect va duce la majorarea volumului de mărfuri aflate în tranzit pe teritoriul Rep. Moldova”, a declarat Lilia Dabija.
Modificările aprobate vor permite intensificarea relațiile bilaterale comerciale moldo-ucrainene. Traficul de mărfuri a crescut considerabil în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, o mare parte din exporturile ucrainene fiind redirecționate prin R. Moldova, după ce porturile maritime au fost închise.