PROTEST la Chișinău, față de declarația lui James Pettit (FOTO)
-
30 August 2016 12:51
O acțiune de protest față de declarațiile ambasadorului Statelor Unite în Republica Moldova, legate de unirea cu România a avut loc marți, 30 august, la Chișinău în fața misiunii diplomatice americane.
Manifestanții au venit la Ambasadă pentru a-și exprima protestul față de declarația lui James Pettit precum că Unirea Republicii Moldova cu România nu este o alegere practică.
La manifestație au participat câteva zeci de persoane, membri ai Platformei Unioniste „Acțiunea 2012”, dar și simpli cetățeni, oameni de artă și formatori de opinie. Aceștia au protestat față de declarațiile ambasadorului, James Pettit, referitoare la identitatea populației din stânga Prutului. Ei au afișat pancarte cu mesaje ”Basarabia – pământ românesc”, ”Jos hotarul de la Prut” și ”Unire”. Protestatarii, printre care am întâlnit și un cetățean american, au cerut retragerea de urgență a lui James Pettit din funcția de reprezentant al diplomației americane la Chișinău.
Tot aici protestatarii au îndemnat trecătorii să semneze o petiție, lansată ieri în mediul on-line, privind expulzarea ambasadorului SUA de la Chișinău, pentru afirmațiile sale. Manifestanții i-au adus diplomatului american câteva zeci de cărți despre istoria românilor, pentru a se documenta înainte de a mai face declarații în acest sens. Unul dintre organizatorii acțiunii de protest, Vasile Costiuc.
Ulterior un reprezentant al Ambasadei SUA la Chișinău a ieșit în fața protestatarilor și a luat coletul cu cărți. Acesta a promis că le va transmite Ambasadorului James Pettit, așa cum solicitau participanții la protest.
Manifestanții au declarat că protestele vor continua, menționând totodată că insistă ca Ambasadorul James Pettit să-și dea demisia.
Ambasadorul Statelor Unite la Chișinău James Pettit, a declarat într-un interviu acordat postului public de televiziune că Republica Moldova nu este România, ea își are propria istorie și propriile provocări, fiind o țară multietnică cu oameni care vorbesc limbi diferite.