Protest inedit al unui ziar din Turcia (FOTO)

  • 23 Ianuarie 2015 16:23
Protest inedit al unui ziar din Turcia (FOTO)

Un ziar local din Turcia a publicat rețete culinare pe prima pagină pentru a protesta împotriva presiunilor, în continuă creștere, la care este supusă mass-media și pentru libertatea de exprimare.

Yön Gazetesi, ziar ce apare într-o provincie populată în mare parte de kurzi, a fost acționat în instanță de aproape 40 de ori de când a fost înființat, pe 1 septembrie 2013.

Redacția este formată din șapte persoane, care au scris, în mod constant, despre problemele de la nivelul administrației locale, criticând oficialii și acuzându-i de management defectuos. "De cand am început să publicăm și până astăzi, nu am relatat niciun subiect care să nu fie bazat pe documente. Dar, întotdeauna, articolele noastre i-au determinat pe oameni să facă presiuni asupra noastră", a spus redactorul-șef al ziarului, Ferit Tunç. "De exemplu, am criticat faptul că fiul rectorului Universității Batman, absolvent de Științele naturii, a fost angajat la departamentul IT al instituției, iar ulterior, am resimțit presiune. Gândiți-vă cum e ca o universitate să își convoace comisia pentru a-ți calomnia ziarul", a adăugat acesta.

Acum, în loc să citească știri locale, cititorii Yön Gazetesi se pot bucura de rețete culinare. Tunç a spus că, inițial, cititorii au fost surprinși de idee, dar cu toate acestea, ziarul a reușit să își mențină vânzările.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:4,63 m/s
Sat
5
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău