PROTEST al micilor transportatori de pasageri și colete

  • 25 Octombrie 2016 13:56
PROTEST al micilor transportatori de pasageri și colete

Micii transportatori de pasageri și colete au ieșit la protest pentru a cere autorităților să le legalizeze activitatea. Acum trei săptămâni, transportatorii au depus petiții la Guvern, Ministerului Transporturilor și la Parlament, iar pentru că nu au urmat reacții au ieșit în stradă.

Unul dintre reprezentanții protestatarilor, Iurie Tesa, a declarat pentru IPN că în această perioadă au avut loc câteva întâlniri pe marginea acestui subiect, dar transportatorii nu au fost invitați la ele. „Ne facem griji că se face ceva și noi nu cunoaștem nimic”, a spus transportatorul.

Potrivit lui, micii transportatori sunt acuzați că se eschivează de la plata impozitelor și taxelor, lucru care nu este adevărat. „Astăzi am venit cu un apel clar: vrem să activăm legal, vrem să achităm taxe, vrem să fim siguri că azi sau mâine nu ni se va interzice să lucrăm”, a menționat Iurie Tesa.

La protest s-au adunat șoferii a circa 160 de mijloace de transport. În țară activează aproximativ două mii de transportatori.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău