ADEPT | Politicienii aflați la guvernare nu și-au îndeplinit promisiunile. Reacția PD

  • 15 Februarie 2019 14:20
ADEPT | Politicienii aflați la guvernare nu și-au îndeplinit promisiunile. Reacția PD

Politicienii aflați la guvernare în perioada 2016-2018 nu și-au îndeplinit, în mare parte, promisiunile electorale făcute alegătorilor, arată un raport al Asociației pentru Democrație Participativă ADEPT.

Astfel rămân încă restanțe la procesul de integrare europeană, dar și  în ceea ce ține de reglementarea diferendului transnistrean. 

Raportul de sinteză prezintă o analiză a performanței Guvernului în perioada 2016-2018 prin prisma promisiunilor electorale făcute de către Partidul Democrat (PDM) în alegerile parlamentare din 2014. Secretarul Coaliției pentru Alegeri Libere și Corecte, Polina Panainte.

„Anul 2015 a fost caracterizat de instabilitate politică însoțită de crize guvernamentale. Pe parcursul anilor 2016, 2017 și 2018 Moldova a fost guvernată de Partidul Democrat din Moldova. PDM și-a asumat guvernarea și a fost responsabil de elaborarea și implementarea unui Program de Activitate a Guvernului, având toate pârghiile administrative și instituționale necesare pentru a-și îndeplini promisiunile electorale făcute în campania din 2014”, a afirmă Polina Panaite. 

Analiza arată că deși guvernarea a promis apropierea de UE, totuși relațiile cu Bruxelle-ul au atins un minim critic, fiind suspendat inclusiv suportul macro-financiar al Uniunii Europene. Și relațiile cu Federația Rusă s-au deteriorat considerabil, constată experții ADEPT. Analistul Igor Boțan, unul dintre autorii raportului susține totuși că democrații și-ar fi ținut promisiunea de a aborda metoda „pașilor mici” în negocierile privind rezolvarea diferendului transnistrean.

„De exemplu în domeniul reglementării transnistrene, Partidul Democrat a avut o promisiune foarte concretă pe care a îndeplinit-o: este vorba despre aplicarea pașilor mici în procesul de soluționare a problemei transnistrene. Pașii mici au apărut de pe urma inițiativei ex-președintelui Voronin. Cea mai importantă problemă: deschiderea coșului 3 și reglementarea politică a conflictului transnistreană rămâne în suspans. Pe de o parte avem laude din partea partenerilor externi, dar avem un blocaj total la capitolul reglementare politică”, a menționat analistul.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gămurari, spune că promisiunile făcute vor fi implementate și în perioada următoare.

„După 2016, promisiunile care au fost făcute au început să fie implementate. Timp de un an de zile, s-au acumulat banii la buget ca să putem realiza programele pe care ni le-am propus. 2017 și 2018 aceste programe au fost deja palpabile. Toate reformele care sunt implementate nu se limitează la un ciclu electoral, există conceptul de continuitate. Cu siguranță, anii care vor veni aceste proiecte vor fi puse în aplicare în continuare. Referitor la relațiile cu UE, eu nu aș fi așa de categoric că s-au stricat. Noi în continuare mergem după Acordul de Asociere, semnat încă de precedenta guvernare, dar am mers mai departe pe ideea implementării lui(...)Ceea ce a pornit în anul 2016, va continua în următorii ani”, a declarat Vitalie Gămurari. 

Același raport mai arată că numărul persoanelor care emigrează este în continuă creștere și deși au fost reparate mai multe porțiuni de drum, totuși potrivit rapoartelor internaționale, calitatea drumurilor din Moldova rămâne o problemă majoră.  Experții mai spun că există probleme la capitolul justiție, iar salariile cadrelor didactice, chiar dacă au fost majorate, rămân a fi mici în raport cu salariul mediu pe economie.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:3,6 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
12
Sat
14
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău