Proiectul programelor de studii cu diploma dublă, discutat în cadrul unei ședințe comune între universitățile din Iași și Chișinău
-
10 Februarie 2020 13:22
O delegație a Universității de Stat din Moldova, constituită din prorectori, decani, prodecani, șefi de departamente a participat la o ședință de lucru cu omologii lor din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, România. La întâlnirea, care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, a fost discutată problema elaborării și implementării proiectului cu privire la inițierea programelor de studii cu diploma dublă.
„Scopul vizitei constă în consolidarea relațiilor de parteneriat axate pe conjugarea eforturilor în vederea oferirii oportunităților de formare profesională în domeniile matematică, informatică, chimie, tehnologii chimice, fizică, biologie, geografie, relații internaționale, administrare publică pentru tinerii din Republica Moldova și România, precum și diversificarea activităților privind consolidarea școlilor științifice, prin atragerea și valorificarea potențialului celor mai buni absolvenți ai liceelor din cele două țări”, – a menționat prof. univ., dr. hab. Florentin Paladi, prorectorul pentru activitatea științifică a USM.
Atât în ședința plenară, cât și în cadrul întrevederilor de lucru ale echipelor de specialiști din domeniile vizate, s-a pus accentul pe identificarea oportunităților de organizare a programelor comune de studii, care vor fi oferite de USM și UAIC începând cu anul curent de admitere.
„Activitatea în comun a echipelor USM și UAIC a scos în evidență faptul că programele de studii și parcursul academic propus de aceste instituții de învățământ superior sunt similare, pe alocuri, practic identice, ceea ce confirmă o data în plus că viziunea și concepția formării viitorilor specialiști, contextul științifico-didactic, condițiile și rigorile privind calitatea studiilor sunt la fel. Această situație favorizează conjugarea eforturilor orientate spre oferirea studiilor de calitate în domeniile vizate”, – a precizat prof. univ., dr. hab. Otilia Dandara, prorectorul pentru activitatea didactică a USM.
Acestă întrevedere de lucru este o continuare a acțiunilor de consolidare a parteneriatului științifico-didactic inițiat de către rectorul Universității de Stat din Moldova, prof.univ., dr. hab. Gheorghe Ciocanu și rectorul Universității „Al. I. Cuza”din Iași, prof. univ., dr. Tudorel Toader, în cadrul consorțiului Universitaria și CUMRU.
Colaborarea dintre USM și UAIC este una solidă, partea ieșeană manifestându-și și de această dată deschiderea spre inițierea și susținerea proiectelor în comun, partea chișinăuiană exprimându-și siguranța că acestea vor fi implementate și se vor desfășura cu succes.