Proiectul Legii privind prevenirea pierderii și risipei alimentare a fost aprobat în prima lectură cu voturile a 54 de deputați
-
21 Iulie 2022 11:53
Proiectul Legii privind prevenirea pierderii și risipei alimentare a fost aprobat în prima lectură cu voturile a 54 de deputați, informează Radio Chișinău.
Unii deputați din majoritatea parlamentară PAS au propus ca până la lectura finală să fie examinate și, eventual, preluate experiențe ale României. Reprezentanți ai opoziției susțin că proiectul este bun, însă „deschide ușa” pentru comiterea unor posibile abuzuri de către operatori din sectorul public alimentar, fiind necesare reglementări clare în acest sens.
Documentul, elaborat de Ministerul Economiei, vine să încurajeze, între altele, redistribuirea surplusului de produse alimentare, în special a celor care se apropie de data-limită de consum sau de expirare a valabilității.
Unul dintre obiectivele proiectului este să formeze premise pentru evitarea formării deșeurilor alimentare și diminuarea cheltuielilor aferente pierderii și risipei alimentare.
Proiectul este propus în contextul unei crize alimentare prognozate. La nivel global, 1/3 din alimente și produse se irosesc, generând 8% din emisiile de carbon și de gaze.