Proiectul Legii bugetului pentru 2019 nu este încă gata, chiar dacă termenul a fost depășit cu jumătate de lună
-
04 Noiembrie 2018 11:11
Proiectul de lege privind bugetul de stat pentru anul 2019 va fi prezentat Guvernului spre examinare în următoarele zile, astfel ca încât până la sfârșitul lunii noiembrie să fie discutat și adoptat de Legislativul Republicii Moldova, promit șefii de la Ministerul Finanțelor.
Astfel Octavian Armașu, ministrul Finanțelor, a menționat că proiectul principalului document financiar pentru anul viitor este, practic gata, dar mai rămân s fie precizate anumite momente de ordin tehnic.
Proiectul este încă la Ministerul Finanțelor
"Într-o săptămînă, vom prezenta documentul în Guvern, după care îl vom transmite colegilor din Parlament pentru votare. Obiectivul nostru prevede ca, până la sfârșitul lunii noiembrie, Parlamentul să-l voteze”, anunța la finele lunii octombrie, Octavian Armașu.
Peste câteva zile însă, Ion Chicu, secretarul general de stat al Ministerului Finanțelor în cadrul unui interviu pentru Moldpres a spus că proiectul inițial al bugetului de stat este încă la Ministerul Finanțelor.
"Intenționăm să-l remitem la guvern cel târziu până la 10 noiembrie. Timp de o săptămână acesta va fi consultat public și sperăm va fi aprobat de guvern, astfel încât parlamentului în luna noiembrie să-i rămână cel puțin două săptămâni pentru a vota proiectul.
Graficul este restrâns, dar realist”, a dat asigurări Ion Chicu.
Nici Armașu, nici Chicu nu oferă detalii și cifre exacte despre proiect și nici nu explică de ce proiectul de lege a bugetului de stat pentru 2019 nu a fost elaborat la timp.
Or, Legea finanțelor publice și responsabilitățile bugetar-fiscale prevede că guvernul aprobă și prezintă parlamentului, până pe 15 octombrie a fiecărui an, proiectul legii bugetare pentru anul viitor.
Potrivit Ministrului Finanțelor, proiectul bugetului de stat pentru anul 2019 prevede o creștere a veniturilor în conformitate cu prognozele de creștere economică a țării, majorarea cheltuielilor, precum și menținerea deficitului bugetar la un nivel comparabil cu cel din acest an.
Documentul urmează a fi "avizat" și aprobat de Partidul Democrat
Totodată, Octavian Armașu susține că preconizata majorare a salariilor pentru angajații din sectorul public a fost coordonată cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional.
Șeful de la Finanțe a mai precizat că instituția pe care o conduce a format un buget, care să ia în calcul o evaluare prudentă a creșterii veniturilor, cu toate că există încă rezerve pentru creșterea încasărilor la buget prin sporirea colectărilor de impozite și taxe.
De notat că situația creată în privința elaborării bugetului de stat nu este nouă și ea se repetă an de an. În anul 2017, bunăoară, Guvernul a publicat abia pe 21 noiembrie, proiectul Legii Bugetului de stat pentru anul 2018.
Guvernul a făcut acest pas doar după ce documentul a fost coordonat, acceptat și anunțat de Partidul Democrat, notează Mold-Street.