Proiectele comune România-Republica Moldova, în atenția autorităților de la București

  • 22 Septembrie 2020 13:33
Proiectele comune România-Republica Moldova, în atenția autorităților de la București

Reprezentanții Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației de la București s-au întâlnit cu cei ai Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României pentru a analiza oportunitățile de finanțare a unor proiecte ale Republicii Moldova și soluțiile de îmbunătățire a implementării proiectelor din Programul de asistență tehnică și financiară.

FIorin Nicolae Creț, secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a prezidat reuniunea cu Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, condus de secretarul de stat Ana Guțu, scrie infoprut.ro.

Întâlnirea a avut ca principal obiectiv identificarea unor noi soluții de îmbunătățire a implementării proiectelor derulate prin intermediul celui de-al șaselea Protocol Adițional la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea Programului de asistență tehnică și financiară, în baza unui acord financiar nerambursabil, în valoare de 100 de milioane de euro, acordat de România Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al MLPDA.

De asemenea, s-a discutat și despre oportunități de finanțare a unor proiecte ale Republicii Moldova, prin intermediul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova atât în perioada 2014 – 2020, cât și în viitoarea perioadă de programare 2021-2027.

Secretarul de stat Florin Nicolae Creț și-a exprimat convingerea că oportunitățile de colaborare oferite pe viitor în domeniul cooperării bilaterale dintre România și Republica Moldova vor genera proiecte sustenabile și de interes pentru cetățenii celor două state.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:84 %
Vint:4,12 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
2
Tue
3
Arhivă Radio Chișinău