Proiect european de susținere a întreprinderilor mici din zonele rurale

  • 21 Septembrie 2020 17:00
Proiect european de susținere a întreprinderilor mici din zonele rurale

Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova sprijin pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii din zonele (ÎMM) rurale ale țării, în cadrul unui nou program, lansat astăzi, 21 septembrie – „Politici de sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii din zonele rurale”. Proiectul va avea o durată de 29 de luni și vine să îmbunătățească accesul IMM-urilor din zonele rurale la instrumente și servicii pentru dezvoltarea afacerilor, precizează un comunicat de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii, citat de IPN.

Secretarul general al ministerului, Lilia Palii, a declarat că oportunitățile acestui proiect sunt și mai accentuate în contextul pandemiei COVID-19, în măsura în care sectorul rural este unul dintre cele mai afectate. „Politicile de sprijin pentru sectorul ÎMM va permite limitarea impactului asupra acestora și va consolida capacitatea de recuperare și reziliență” a spus Lilia Palii la evenimentul de lansare.


Gintautas Baranauskas, reprezentant al Delegației UE în Republica Moldova, a declarat că acest proiect este o contribuție din partea UE la formularea și implementarea unei politici consistente de sprijinire a ÎMM-urilor din Republica Moldova, cu accent pe zonele rurale care sunt cele mai vulnerabile la amenințările existente și potențiale.

Directorul general al Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Iulia Costin, a menționat că ODIMM vede proiectul ca pe o rampă de lansare către noi soluții de dezvoltare economică. „Cu suportul Uniunii Europene, suntem dornici să oferim ÎMM-urilor din țara noastră asistență pentru reabilitarea în urma crizei COVID-19, pentru combaterea daunelor economice și să creăm noi oportunități de creștere și prosperare”, a spus Iulia Costin.

În Republica Moldova, 99% din toate întreprinderile sunt întreprinderi mici și mijlocii, dintre care 80% sunt clasificate ca microîntreprinderi, cu mai puțin de zece angajați.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău