Proiect de lege: Companiile listate la bursă, obligate să asigure echilibrul de gen în organele de conducere
-
25 Martie 18:33
Societățile cotate la bursă vor fi obligate prin lege să asigure un echilibru de gen în organele de conducere. Comisia pentru economie, buget și finanțe va propune examinarea în plen examinarea unui proiect de lege care introduce aceste cerințe.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și are drept scop alinierea legislației naționale la normele Uniunea Europeană, în contextul procesului de aderare.
Potrivit proiectului, până la 1 ianuarie 2028, fiecare companie ale cărei acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată va trebui să atingă unul dintre următoarele praguri: minimum 33% reprezentare a sexului subreprezentat în totalul membrilor organelor de conducere sau minimum 40% în rândul administratorilor neexecutivi.
De asemenea, companiile vor fi obligate să publice anual date privind structura de gen a conducerii și progresele realizate. Alegerea candidaților va rămâne bazată pe criterii de profesionalism, competență și performanță, însă, în cazul unor calificări egale, prioritate va avea candidatul din sexul subreprezentat.
Proiectul prevede o abordare flexibilă, adaptată dimensiunii fiecărei structuri de conducere, astfel încât echilibrul de gen să fie unul real. De exemplu, într-un consiliu format din cinci membri, 40% ar însemna doi reprezentanți, iar într-unul de șapte membri — trei.
Nerespectarea noilor prevederi ar putea atrage sancțiuni contravenționale, civile sau administrative. După adoptarea legii, Guvernul va avea la dispoziție 12 luni pentru a ajusta cadrul normativ necesar aplicării acesteia.
Datele Bursei de Valori a Moldovei indică faptul că, în prezent, circa 60% dintre companiile listate respectă deja cel puțin unul dintre obiectivele stabilite de directivele europene.
Proiectul de lege urmează să fie examinat în ședința plenară a Parlamentului.

