Programul Operațional Comun România-Republica Moldova | Ziua Cooperării Europene, marcată la Chișinău

  • 22 Septembrie 2021 15:44
Programul Operațional Comun România-Republica Moldova | Ziua Cooperării Europene, marcată la Chișinău

Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, susținut de Uniunea Europeană cu un buget total de 89,1 milioane euro, numără acum aproape 200 de beneficiari din ambele țări și circa 80 proiecte in faza de implementare. Programul are drept obiectiv general sporirea dezvoltării economice și îmbunătățirea calității vieții oamenilor din zona transfrontalieră prin investiții comune în domeniul educației, dezvoltării economice și antreprenoriale, culturii, infrastructurii transfrontaliere și sănătății, asigurării ordinii publice. Colaborarea transfrontalieră în domeniile sus-menționate va constitui obiectul unui eveniment de amploare, ce va avea loc la Chișinău în contextul marcării celei de-a 10-a ediții a Zilei Cooperării Europene.

Evenimentul va fi organizat sâmbătă, 25 septembrie, în Parcul „Alunelul” din mun. Chișinău, str. Calea Ieșilor, 11/2, începând cu orele 10:00, de către Oficiul Antenă al Secretariatului Tehnic Comun al Programului Operațional Comun România–Republica Moldova 2014-2020, găzduit de Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă.

Vă așteptăm la un eveniment public creativ și captivant, în cadrul căruia veți lua cunoștință de rezultatele mai multor proiecte implementate în cadrul Programului România-Republica Moldova,. Evenimentul va include un șir de activități atractive pentru adulți și copii, jocuri și simulări, concursuri cu premii, distribuire de materiale informaționale și promoționale.  

Mai mulți beneficiari ai proiectelor de cooperare transfrontalieră, cum ar fi subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, ONG-urile, autoritățile publice vor prezenta la eveniment rezultatele atinse, produsele și echipamentele achiziționate în cadrul proiectelor.

Istoriile de succes ale proiectelor implementate vor fi comunicate prin intermediul unor filmulețe difuzate pe un monitor LED, iar în cadrul unei galerii foto vor fi prezentate obiectele de infrastructură.  

Totodată, va fi organizată o cursă de ciclism pe traseul Chișinău-Căpriana-Chișinău, startul căreia va fi dat la ora 10:40. La cursă vor participa cicliști amatori atât din Republica Moldova, cât și din România. Va fi elaborată și promovată harta traseului cursei de ciclism.

Pentru copii și adulți va fi amenajat un colț de creație, unde aceștia vor picta logo-urile Zilei Cooperării Europene pe genți din pânză, pe care apoi le vor păstra. Toți doritorii vor avea posibilitatea să facă gratuit fotografii la standul evenimentului.

Manifestarea va fi inaugurată de reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România, reprezentanții Guvernului Republicii Moldova, Secretariatului Tehnic Comun al Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020, Ministerului Afacerilor Interne, beneficiari ai proiectelor etc. 

De asemenea, Ziua Cooperării Europene va fi marcată pe parcursul săptămânii și în mediul online, prin distribuire de filmulețe cu istorii de succes ale proiectelor de cooperare România-Republica Moldova, plasare de imagini grafice, comunicate, interviuri etc.    

Participanții vor respecta măsurile de prevenire a transmiterii virusului SARS-CoV-2 (purtarea măștii de protecție, dezinfectarea mâinilor, respectarea distanței fizice).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:69 %
Vint:7,72 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău