Programul acțiunilor de Ziua Independenței

  • 23 August 2016 17:53
Programul acțiunilor de Ziua Independenței

Programul aniversar dedicat celor 25 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova va debuta cu Gala Premiului Național 2016, care va avea loc pe 26 august, la Palatul Republicii.

Ziua de 27 august va începe cu depuneri de flori la monumentul „Maica Îndurerată” și la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de executiv se menționează că programul oficial va continua în Piața Marii Adunări Naționale cu un spectacol de inaugurare a Zilei Independenței. Acesta va include parada militară, spectacolul muzical-coreografic „Hora Neamului”, spectacolul folcloric „Pentru tine – țară …”, în cadrul căruia va fi organizată parada portului popular și parada fanfarelor.

Spectatorii vor avea ocazia să asculte cele mai apreciate piese din folclorul național și să admire dansurile populare în interpretarea Ansamblului „Joc”, în cadrul caleidoscopului folcloric „Trandafir de la Moldova”. Totodată, va fi prezentată o retrospectivă a evenimentelor culturale dedicate sărbătorii naționale „Ziua Independenței Republicii Moldova” din anii 1991-2015 și un colaj documentar în aer liber „Moldova Suverană”.

În seara zilei de 27 august, în PMAN, va fi prezentat spectacolul muzical-poetic „Legarea timpurilor”, care va culmina cu lansarea focurilor de artificii. Programul de sărbătoare se va încheia cu un recital al formației „Zdob și Zdub”.

În acest an, Republica Moldova marchează 25 de ani de la obținerea independenței, votată de către Parlament pe 27 august 1991.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
4,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău