Profesorii școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului și-au ridicat salariile pentru luna aprilie

  • 13 Mai 2020 16:41
Profesorii școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului și-au ridicat salariile pentru luna aprilie

Toate cadrele didactice din școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană și-au ridicat salariile pentru luna aprilie. Aceștia au fost transportați organizat, sub monitorizarea reprezentanților Biroului politici de reintegrare și ai OSCE, în localitățile din dreapta Nistrului.

Potrivit unui comunicat al Biroului politici de reintegrare, ultimul grup de profesori, angajați ai Liceului Teoretic „Evrika” din Râbnița, a fost transportat cu autobuze școlare la Rezina, unde și-au putut ridica salariile.

„Această procedură provizorie a fost aplicată după ce partea transnistreană a impus obligația de a se autoizola timp de 14 zile pentru orice persoană ce traversează linia administrativă pe Nistru. Aceste restricții de circulație reprezintă un abuz și o încălcare a dreptului la libera circulație”, precizează reprezentanții Biroului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
9,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Thu
16
Fri
11
Sat
12
Sun
15
Mon
15
Arhivă Radio Chișinău