Produsele electrocasnice din Republica Moldova vor fi etichetate după modelul european

  • 14 August 2023 15:25
Produsele electrocasnice din Republica Moldova vor fi etichetate după modelul european

Produsele electrocasnice vor avea etichete energetice noi, pe o scară de la A la G, A fiind cele mai eficiente energetic. Guvernul a aprobat proiectul de lege privind etichetarea produselor cu impact energetic, o versiune actualizată a directivei UE în domeniu, care presupune simplificarea informațiilor afișate despre consumul de energie al produselor introduse pe piață sau puse în funcțiune, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și protocol a Executivului.

Una din prevederile inițiativei legislative presupune înlocuirea claselor energetice de la A+++ la D. În schimb, eticheta va conține o scară închisă, cuprinzând doar literele de la A la G, fiecare literă reprezentând o clasă ce corespunde unui nivel de economisire a energiei. Scopul directivei este de a actualiza prevederile anterioare, ținând cont de inovațiile și progresele tehnologice obținute în ultimii ani în materie de eficiență energetică a produselor cu impact energetic, scrie sursa citată.

Transpunerea directivei Uniunii Europene va contribui inclusiv la viitoarele programe pe care Ministerul Energiei le pregătește împreună cu Agenția de Eficiență Energetică, cu sprijinul Uniunii Europene și PNUD Moldova, care vizează înlocuirea electrocasnicelor vechi și ineficiente energetic.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:65 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău