Procurorul General interimar s-a întâlnit cu ministrul Justiției al României
-
26 August 2016 18:12
Procurorul General interimar, Eduard Harunjen a avut, în după amiaza zilei de astăzi, o întrevedere cu delegația condusă de Ministrul Justiției al României, Raluca Alexandra Prună.
Potrivit procuraturii de la Chișinău, Ministrul român al Justiției a menționat intenția constituirii unor noi forme de cooperare între reprezentanții structurilor de drept din ambele state și a dat asigurări despre susținerea în continuare a practicilor de colaborare interinstituțională, care s-au dovedit a fi eficiente și merită a fi intensificate.
Totodată participanții la întrevedere au trecut în revistă experiențele de colaborare anterioară, care au demonstrat necesitatea și utilitatea menținerii unui dialog continuu și avansat, atît în domeniul cooperării internaționale în materie penală, cît și pe domenii de cooperare interinstituțională. În mod special, părțile au apreciat bunele practici instituite prin crearea echipelor comune de anchetă în investigarea unor cazuri de complexitate deosebită, constituite din reprezentanți ai organelor de drept din ambele state.
Întîlnirea a avut loc la sediul Procuraturii Generale, în prezența secretarului de stat al României, Adrian Baboi-Stroe,Procurorului Anticorupție, Viorel Morari, Directorului Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru, Ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, a reprezentantului Ambasadei României la Chișinău, precum și a altor reprezentanți ai structurilor de drept din ambele state.