Procurorul General al SUA a fost primit la Cotroceni de președintele român, Klaus Iohannis

  • 18 Iunie 2019 15:37
Procurorul General al SUA a fost primit la Cotroceni de președintele român, Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis l-a primit marți, 18 iunie, la Palatul Cotroceni, pe procurorul general al SUA, William Barr. Acesta se află în România, în contextul participării la reuniunea ministerială UE-SUA în domeniul Justiție și Afaceri Interne (JAI), organizată de Președinția română a Consiliului Uniunii Europene, scrie Dgi24.

„Președintele României și-a exprimat aprecierea pentru substanța și dinamica Parteneriatului Strategic dintre țara noastră și Statele Unite ale Americii, care a devenit tot mai puternic în ultimii ani, reiterând angajamentul consecvent al României și al său personal pentru aprofundarea acestuia pe toate dimensiunile: politică, de apărare și securitate, dar și în domeniul cooperării juridice și al statului de drept. Președintele Klaus Iohannis a subliniat, totodată, necesitatea ca și cooperarea în domeniul economic să ajungă la același nivel de excelență”, potrivit unui comunicat de presă transmis de Administrația Prezidențială.

Președintele român, Klaus Iohannis a adus în discuție cu înaltul oficial american recentul vot pentru alegerile europarlamentare și pentru referendumul pe teme legate de justiție, subliniind că rezultatul a „demonstrat că cetățenii români sunt profund atașați de valorile democratice și înțeleg importanța unui sistem de justiție independent și eficient, fără de care nu poate exista o democrație funcțională.”

În cadrul discuțiilor, William Barr a exprimat aprecierea deosebită pentru soliditatea Parteneriatului Strategic cu România, „care este cel mai de încredere aliat al SUA din regiune, relațiile bilaterale fiind foarte apropiate, nu numai în ceea ce privește cooperarea în domeniul apărării și securității, ci și al aplicării legii, inclusiv în domeniul cibernetic.”

Potrivit aceluiași comunicat, procurorul general al SUA a evidențiat importanța ca România să rămână un aliat predictibil, stabil și responsabil, care respectă și promovează valorile democratice și statul de drept. „În acest context, Procurorul General William Barr a exprimat aprecierea și sprijinul puternic ale Statelor Unite ale Americii pentru poziția fermă și eforturile puternice ale Președintelui Klaus Iohannis în susținerea statului de drept, combaterea corupției și consolidarea unui sistem judiciar independent, corect și transparent, în beneficiul cetățenilor”, a transmis Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis și William Barr au schimbat păreri despre rezultatele, apreciate ca foarte bune, ale Președinției României a Consiliului UE, respectiv asupra perspectivelor negocierilor comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii.

Sursa:Digi24

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal
Meteo Chișinău
-1,76
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău