Procurorii cer suspendarea din funcție a viceministrului Valeriu Triboi
-
03 Aprilie 2017 13:52
Procurorii anticorupție au expediat Guvernului un demers de suspendare din funcție a viceministrului economiei, Valeriu Triboi. Solicitarea a fost depusă în contextul cercetării penale a demnitarului, transmite IPN.
Tot luni, 3 aprilie, instanța de judecată a decis plasare lui Valeriu Triboi în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Viceministrul, care pledează nevinovat, a fost reținut ca urmare a perchezițiilor efectuate la Ministerul Economiei în data de 31 martie. Acesta este bănuit de abuz de putere și prejudicierea bugetului de stat în proporții deosebit de mari.
Potrivit anchetatorilor, abuzând de funcția sa, Valeriu Triboi a cumpărat, prin intermediul unor terțe persoane, de la SA „Moldtelecom”, fondator al căruia este Ministerul Economiei, un imobil în valoare de aproape un milion de lei. Ulterior, ar fi dat clădirea în locațiune, pe o perioadă de zece ani, întreprinderii „Furnizarea Energiei Electrice Nord”.
Procurorii au cerut mandate de arest și pe numele celor patru persoane reținute sâmbătă, 1 aprilie, în același dosar, printre care un consilier al viceministrului și directorul întreprinderii „Furnizarea Energiei Electrice Nord”.