Procuratura Generală despre ședințele închise de judecată în cazul Filat

  • 24 Martie 2016 17:34
Procuratura Generală despre ședințele închise de judecată în cazul Filat

Ședințele de judecată în cazul lui Vlad Filat sunt ținute în regim închis pentru a nu periclita ancheta pe care Procuratura Anticorupție o continuă în privința fostului premier.

Declarația a fost făcută de Procuratura Generală în replică la adresarea mai multor organizații neguvernamentale, care au cerut joi examinarea acestui dosar în ședințe publice.

În special, mai mulți martori urmează să descrie anumite circumstanțe care formează obiectul învinuirii lui Filat, inclusiv pot fi descrise circumstanțe care sunt în proces de investigare, se arată într-un comunicat al Procuraturii, care mai afirmă că prezența lor într-un proces public ar putea periclita buna desfășurare a anchetei și ar duce la compromiterea unor probe. Procuratura precizează că solicitarea ca ședința de judecată să fie închisă este una temporară, până la finalizarea anchetei, când instanța urmând să examineze posibilitatea ca cel puțin o parte din proces sa fie publică.

De asemenea, procurorii susțin că nici inculpatul Vladimir Filat, nici apărătorii lui nu ar fi cerut instanței examinarea publică a cauzei penale. Pe de altă parte, avocatul fostului premier, Igor Popa, declara, încă la începutul lui ianuarie, că a solicitat judecarea dosarului în regim public, având în vedere rezonanța acestuia.

Într-un apel public, semnat de peste 30 de organizații neguvernamentale, se arată însă că examinarea acestei cauze în mod public este deosebit de importantă pentru a spori încrederea societății în justiție, ar clarifica situația cu privire la furtul miliardului și ar asigura dreptul la un proces echitabil al persoanelor acuzate.

De asemenea, anterior, reprezentanții mai multor instituții europene, inclusiv, șeful Delegației UE la Chișinău, Pirkka Tapiola, au spus că ședințele în dosarul lui Vlad Filat trebuie să fie publice.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
17,18
Câțiva nori
Umiditate:79 %
Vint:1,54 m/s
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău