Procuratura din Rusia cere încă 13 ani de închisoare pentru Alexei Navalnîi

  • 15 Martie 2022 14:26
Procuratura din Rusia cere încă 13 ani de închisoare pentru Alexei Navalnîi

Procuratura din Rusia a cerut marți ca opozantul rus Alexei Navalnîi să fie condamnat la încă 13 ani de închisoare, sub acuzația de fraudă și ultraj la adresa instanței, scrie Reuters.

Navalnîi execută deja o pedeapsă de doi ani și jumătate de închisoare, într-un lagăr penitenciar de la est de Moscova, pentru încălcarea condițiilor de eliberare condiționată, după ce s-a tratat în Germania în urma unei otrăviri cu agent neurotoxic Noviciok, pusă pe seama serviciilor secrete ruse, scrie DIGI24.

Cel mai cunoscut disident din Rusia consideră că acuzațiile pentru care fusese condamnat inițial, apoi eliberat condiționat, au fost înscenate pentru a-i bloca ascensiunea politică, notează Reuters.

Aflat în închisoare, Alexei Navalnîi a făcut numeroase apeluri în ultimele zile pentru organizarea de proteste față de război în toată Rusia.

„Maniacul nebun Putin va fi oprit cel mai repede de poporul Rusiei acum, dacă el se opune războiului”, spunea Navalnîi într-un mesaj postat pe contul de Instagram.

„Trebuie să mergeți la mitinguri anti-război în fiecare weekend, chiar dacă vi se pare că unii au abandonat ori s-au speriat... Sunteți coloana vertebrală a mișcării împotriva războiului și a morții”, mai adăuga el.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău