Procuratura Anticorupție: Șef de secție din cadrul SRL „Chișinău-Gaz” deferit justiției pentru luare de mită

  • 09 Iunie 2023 16:40
Procuratura Anticorupție: Șef de secție din cadrul SRL „Chișinău-Gaz” deferit justiției pentru luare de mită

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui șef de secție din cadrul SRL „Chișinău-Gaz”, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de luare de mită (art. 333 alin. (1) din Codul penal).

Urmărirea penală a fost pornită în luna mai 2023, de către Centrul Național Anticorupție în baza unui denunț.

Potrivit denunțătorului și rezultatelor efectuării urmăririi penale, s-a stabilit că, învinuitul, în luna mai curent, a pretins și primit, de la un locuitor al mun. Chișinău, mijloace bănești în sumă de 5 000 euro, pentru a nu îndeplini acțiuni în exercițiul funcției sale, de constatare și documentare a consumului de gaze naturale prin conectarea neautorizată la rețeaua de gaze naturale. Acest fapt fiind denunțat la linia verde a CNA de către consumator.

Învinuitul și-a recunoscut vina în integral, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 67 500 la 167 500 lei sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
11,63
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Thu
18
Fri
20
Sat
16
Sun
15
Mon
12
Arhivă Radio Chișinău