”Poetul suprem” a fost exilat din Florența în ianuarie 1302 în urma unei confruntări sângeroase între două grupări rivale din oraș, ”guelfii albi”, care reclamau limitarea puterilor papei la domeniul spiritual și din rândurile cărora făcea parte și Dante, și ”guelfii negri”, în favoarea exercitării autorității papale asupra treburilor orașului.

”Obiectivul nostru este de a stabili, în lumina unor noi informații care ar putea ieși la lumină, dacă verdictul poate fi revizuit, sau, și mai bine, anulat”, a explicat pentru AFP Alessandro Traversi.

Traversi, un avocat specializat în drept penal, a invitat și alți avocați să reexamineze procesul lui Dante Alighieri cu prilejul unei conferințe programate pentru 21 mai.

Contele Sperello di Serego Alighieri, un astronom descendent în linie directă al lui Dante, precum și un urmaș al lui Cante dei Gabriell, judecătorul ”negru” care l-a alungat din oraș, au fost de asemenea invitați. Spre deosebire de iluștrii lor strămoși, cel doi bărbați sunt prieteni.

”Mi se pare interesantă reexaminarea acestui dosar”, a mărturisit Antoine de Gabrielli, subliniind cu toate acestea că nu are de gând să pledeze, așa cum a procedat strămoșul său, pentru vinovăția lui Dante. ”Nu vreau să intru într-o confruntare”, a spus bărbatul, care este cetățean francez.

Pentru Alessandro Traversi, rejudecarea procesului este un gest simbolic puternic, destinat să șteargă infamia de care este acoperit Dante începând cu secolul al XIV-lea: declarat părintele limbii italiene moderne, celebrat în universități și enciclopedii din lumea întreagă, ”din punct de vedere juridic, pentru orașul Florența, este în continuare un om condamnat”.

Condamnat la moarte prin ardere pe rug

Deși om al literelor, Dante a fost totodată foarte implicat în viața politică din Florența. În 1300, a fost ales prior, unul dintre cei nouă membri ai executivului local, pentru un mandat de două luni. Această funcție prestigioasă este tocmai cea care i-a grăbit căderea în dizgrație.

După ce ”guelfii negri” au preluat din nou puterea în Florența în 1301, cu ajutorul lui Charles de Valois, fratele regelui Franței, Filip cel Frumos, și susținerea papei Bonifaciu al VIII-lea, Dante și ceilalți ”guelfi albi”, care părăsiseră orașul, sunt judecați în lipsă.

În ianuarie 1302, Cante de Gabrielli îi declară vinovați de corupție și extorcare de bani, le oferă un termen de trei zile pentru a achita o amendă usturătoare și le interzice ocuparea oricărei funcții publice. Bunurile le sunt confiscate.

În martie același an, acesta îl condamnă pe Dante și pe tovarășii săi la arderea pe rug dacă vor încerca să revină în Florența. În 1315, după ce Dante și fiii săi au refuzat termenii unei amnistii, un alt judecător îi condamnă la moarte prin decapitare.

Poetul supraviețuiește, peregrinând dintr-un oraș într-altul. Se cunosc puține informații despre viața sa, dar se pare că ”Divina Comedie” a scris-o în perioada exilului, până în 1321, anul morții.

Exilul este una dintre temele centrale ale acestei opere monumentale în versuri, în care autorul își face singur dreptate, găsindu-le un loc în Infern dușmanilor săi, printre care și Bonifaciu al VIII-lea.

Un proces politic

Experții s-au pus de acord pentru a afirma că Dante a fost victima unor judecător părtinitori, însă Alessandro Barbero, cel mai reputat medievist din Italia, a lansat recent o altă provocare, afirmând că e posibil ca poetul condamnat să fi abuzat de funcția pe care o deținea.

Dante nu era corupt, dar nu era ”cu totul imposibil” de imaginat că ar fi putut profita de puterile sale ca să-și favorizeze aliații politici, este ipoteza pe care cercetătorul a lansat-o într-o biografie a scriitorului.

Alessandro Traversi speră să facă lumină în această chestiune și să-l reabiliteze pe geniul florentin.

Margherita Cassano, magistrat la Curtea de Casație, cea mai înaltă instanță judecătorească din Italia, va redacta un raport final după conferință, iar deliberările vor fi publicate într-un volum.

Pentru Serego Alighieri – care nu doar că a moștenit numele de familie al strămoșului său, dar și celebra formă acvilină a nasului, o trăsătură de familie – inițiativa este lăudabilă, dar vine cam tardiv.

”Dante a fost condamnat, a plecat în exil, a fost întreaga sa viață un exilat, nu s-a mai întors niciodată la Florența”, a spus acesta cu regret pentru AFP. ”Tot ceea ce facem pentru el (în prezent) nu va schimba nimic”.

Conferința va fi unul dintre numeroasele evenimente organizate în Italia cu prilejul comemorării a 700 de ani de la moartea poetului, chiar dacă evenimentele vor fi umbrite de restricțiile impuse de pandemia de coronavirus.

În 2012, Socrate, cel dintâi filosof al antichității, a fost achitat după 2500 de ani de la moarte

Filosoful antic grec Socrate /469-399 î.Hr./, care a plătit cu viața pentru învățătura și activitatea sa neconformistă, a fost achitat după 2500 de ani de la moarte, într-un proces rejudecat, simbolic, în Grecia. De data aceasta, inculpatul, care din motive evidente nu a putut să fie prezent la proces, a fost reprezentat de zece avocați și apărători ai drepturilor omului.

Procesul, desfășurat la fel ca în Antichitate la Atena /în 399 î.Hr./, nu a fost lipsit de celebra ironie socratică, dar verdictul a fost altul.

Filosoful a fost acuzat de nerecunoașterea zeilor și că, prin învățătura sa, corupea mințile tinerilor. Socrate, care s-a apărat de unul singur, a sfidat curtea, dând dovadă de o ironie caustică pe durata întregului proces, spunând atenienilor că ar trebui răsplătit pentru ceea ce a făcut în planul trezirii conștiințelor. A fost găsit însă vinovat de conspirație împotriva Atenei și condamnat la moarte sau exil permanent. A ales să moară: a băut cucută și a murit câteva minute mai târziu.

Rejudecarea procesului a fost organizată de Fundația Onassis. De această dată, Socrate a fost judecat de un complet compus din zece cunoscuți judecători din Marea Britanie, Franța, SUA, Elveția și Grecia, bucurându-se de 866 de spectatori.

Părerile judecătorilor s-au împărțit în mod egal: ceea ce, potrivit legilor din Atena antică, înseamnă achitarea inculpatului. Printre spectatori, 584 au declarat că filosoful a fost nevinovat și numai 282 l-au considerat culpabil. Astfel, Socrate a fost achitat.