Procedurile privind transportul naval în Republica Moldova vor fi simplificate

  • 01 Februarie 2023 13:34
Procedurile privind transportul naval în Republica Moldova vor fi simplificate

Procedurile privind transportul naval în Republica Moldova vor fi simplificate. Se va întâmpla după ce țara noastră va adera la Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional (FAL). La ședința de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat raportul pentru un PROIECT de lege care prevede acest lucru.

Astfel, odată cu aderarea Republicii Moldova la Convenție, vor fi simplificate procedurile aplicate la sosirea/plecarea navelor din port și va fi posibilă digitalizarea și schimbul rapid de informații între state. În rezultat, vor fi eliminate barierele birocratice pentru mediul de afaceri, iar timpul de staționare în port nu va mai fi depășit. De menționat că, în prezent, pentru staționarea neîntemeiată în Complexul portuar Giurgiulești pentru 24 de ore suplimentare se calculează un tarif de 2 dolari per tonă registru brut.

Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional (FAL) a fost adoptată în anul 1965. Până în prezent, aceasta a fost ratificată de 125 de state.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
16,07
Ploaie de intensitate mică
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Thu
16
Fri
20
Sat
22
Sun
23
Mon
25
Arhivă Radio Chișinău