Proceduri vamale simplificate. Noul Cod Vamal intră în vigoare în prima zi a anului următor

  • 20 Decembrie 2023 12:34
Proceduri vamale simplificate. Noul Cod Vamal intră în vigoare în prima zi a anului următor

Noul Cod Vamal va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024 și va simplifica procedurile vamale. Acesta va oferi mai multe facilități în procesul de comerț, în interacțiunea dintre mediul de afaceri și autoritatea vamală și va exclude riscurile de corupție. Declarații în acest sens au fost făcute de participanții la un eveniment de informare desfășurat de Serviciului Vamal, relatează IPN.

Mai puține declarații și mai simplificate, acces online la mai multe detalii privind relația dintre agentul economic și autoritatea vamală, toate acestea se regăsesc în prevederile noului Cod Vamal și vin să sprijine agenții economici și să le facă activitatea mai ușoară.

„Documentele, cererile pot fi create în sistemul informațional. Setul de date e aliniat cu grupele de date care sunt definite la nivel de sistem de decizii. Setul de date e identic cu setul de date care este folosit de orice agent economic din UE. Exact setul de date care este solicitat în UE, este solicitat și de Serviciul Vamal. La fel, dacă agentul economic va solicita un anumit set de date în Uniunea Europeană, va obține exact același set de date. Cererile pot fi depuse direct de către exportator/importator sau de către reprezentantul legal. Poți să reutilizezi o cerere precedentă pentru a crea o nouă cerere și altele”, a declarat managerul de proiect UNCTAD, Constantin Ciută.

Olga Golban, secretar de stat la Ministerul Finanțelor, spune că noul Cod Vamal promovează aspecte care să faciliteze interacțiunea agenților economici cu mediul extern.

„Și această facilitare vrem să o promovăm și să o infiltrăm în cultura noastră  antreprenorială, cât și instituțională, în partea instituțiilor de stat, în cazul dat a serviciului vamal”, a spus Olga Golban, menționând că „pentru a înțelege mai bine aceste prevedere ale codului vamal, colegii din cadrul serviciului vamal au petrecut în acest an și sesiune de informare pe teritoriul țării”, a spus ea.

Participanții la discuții consideră că noul Cod Vamal va fi eficient și în Republica Moldova întrucât acesta  funcționează în 27 de țări membre ale Uniunii Europene. Totuși, vor continua sesiunile de informare pe întreg teritoriul țării pentru ca implementarea codului să fie ușoară atât pentru agenții economici, cât și pentru ofițerii vamali.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,96
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:0,51 m/s
Fri
13
Sat
15
Sun
13
Mon
13
Tue
13
Arhivă Radio Chișinău