Procedura de solicitare a pașaportului a fost simplificată

  • 04 August 2023 13:44
Procedura de solicitare a pașaportului a fost simplificată

Procedura de solicitare a pașaportului cetățeanului Republicii Moldova a fost simplificată considerabil, urmare a modificărilor operate anterior în mai multe acte normative, scrie BIZLAW.

Astfel, potrivit prevederilor actuale, la depunerea cererii pentru perfectarea unui pașaport nu este obligatorie prezentarea documentelor de stare civilă, inclusiv și în cazul eliberării pașaportului pentru copil (dacă nu au intervenit schimbări în starea civilă și în datele cu caracter personal ale părinților sau în datele cu caracter personal ale copilului sau dacă informația despre schimbările intervenite în starea civilă și în datele cu caracter personal, despre actele și/sau documentele de stare civilă respective este actualizată în Registrul de stat al populației), scrie sursa citată.

De asemenea, nu este obligatorie prezentarea buletinului de identitate pentru persoanele cu vârsta peste 16 ani (cu condiția că buletinul de identitate nu a fost pierdut, furat sau deteriorat și este valabil).

În perioada estivală, Agenția Servicii Publice atestă o creștere semnificativă a numărului cererilor de eliberare a pașaportului cetățeanului Republicii Moldova. Pentru a  nu pierde timpul, stând în rând la ghișee, cetățenii sunt îndemnați să se programeze în prealabil la subdiviziunile teritoriale ale ASP.

Vă puteți programa:

  • online, accesând www.asp.gov.md (programare prealabilă/programare online);
  • prin intermediul Call-centrului, 14 909.

Cererea pentru eliberarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova poate fi depusă la orice centru multifuncțional al Agenției Servicii Publice, iar în străinătate – la orice misiune diplomatică sau oficiu consular.

Plata pentru serviciile de perfectare a pașaportului se poate face online, de pe orice dispozitiv mobil, conectat la rețeaua internet, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay).

Totodată, vă reamintim că la momentul depunerii cererii pentru perfectarea pașaportului, puteți solicita ca acesta să vă fie livrat la domiciliul. Serviciul de livrare MDelivery a fost lansat anul trecut și face posibilă livrarea documentelor atât în Republica Moldova, cât și peste hotare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,18
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:0 m/s
Mon
16
Tue
19
Wed
15
Thu
8
Fri
9
Arhivă Radio Chișinău