Procedura de accedere în profesia de expert judiciar va fi simplificată
-
23 Aprilie 18:58
Sursa Foto: Bizlaw.md
Accederea în profesia de expert judiciar va deveni mai simplă și mai transparentă, după ce un proiect în acest sens a fost aprobat astăzi de Guvern.
Potrivit proiectului, candidații la profesia de expert judiciar vor putea susține examenul de calificare la una dintre instituțiile publice de expertiză judiciară, facilitând astfel accesul în profesie.
Totodată, fiecare instituție publică de expertiză va avea propria comisie de calificare, ceea ce va reduce birocrația și va spori responsabilitatea instituțiilor pentru calitatea profesională a experților. Instituțiile publice de expertiză vor fi obligate să organizeze cel puțin două sesiuni de examinare anual, contribuind astfel la admiterea continuă în profesie și reducerea întârzierilor în efectuarea expertizelor.
Inițiativa mai prevede că termenele pentru realizarea expertizelor vor fi stabilite și ajustate în funcție de gravitatea cazului, iar conducătorii instituțiilor vor avea posibilitatea de a prioritiza lucrările pentru a grăbi soluționarea cauzelor.
Ca rezultat al modificărilor operate, autoritățile estimează că numărul experților judiciari va crește, iar termenul de efectuare a expertizelor, precum și volumul de muncă, se vor reduce semnificativ.

