Problema asigurării R.Moldova cu gaze naturale a fost discutată și la Kiev de vicepremierul Nicu Popescu și omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba

  • 22 Octombrie 2021 13:17
Problema asigurării R.Moldova cu gaze naturale a fost discutată și la Kiev de vicepremierul Nicu Popescu și omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba

Problema asigurării Rep. Moldova cu gaze naturale a  fost discutată și la Kiev de ministrul de externe Nicu Popescu la o întrevedere cu omologul său ucrainean Dmytro Kuleba. Șeful diplomației ucrainene a declarat că Ucraina va susține Rep. Moldova în domeniul securității energetice.

La Kiev, ministrul de Externe din Ucraina, Dmytro Kuleba, și-a exprimat sprijinul față de Republica Moldova în cazul situației energetice incerte. Dmytro Kuleba a declarat, după întâlnirea cu șeful diplomației de la Chișinău, că împreună, Republica Moldova și Ucraina pot face față oricăror presiuni din partea Federației Ruse.

„Ucraina și RM nu sunt doar două țări vecine, dar sunt și foarte apropiate.  Securitatea energetică a Ucrainei și a Republicii Moldova a fost un subiect important pe agenda noastră. Deja am oferit ajutor RM și vom continua să cooperăm în domeniul energetic și în probleme ce țin de aprovizionarea cu gaze. Nu există nici un dubiu că Ucraina va fi solidară cu Republica Moldova în timpuri dificile. Împreună putem face față oricăror presiuni din partea Federației Ruse”, a declarat Dmytro Kuleba. 

Ucraina îți dorește și aprofundarea relațiilor bilaterale economice, în special prin prezența companiilor din sectorul energetic pe piața R. Moldova. Ministrul de Externe de la Chișinău a spus că Ucraina susține Republica Moldova în actuala criză fără a preciza însă în ce mod. Acesta s-a referit la planuri de conectare energetică în comun cu Ucraina și România.

„Republica Moldova este în mijlocul unei crizei de aprovizionare cu gaze și Ucraina a transmis semnale puternice de sprijin în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze și problemele energetice. Avem un interes comun să dezvoltăm infrastructura de gaze și cea energetică în sud-vestul Ucrainei și Republica Moldova, ca să ne conectăm cu România și piața energetică din Balcani”, a afirmat Nicu Popescu. 

Cei doi miniștri de externe au discutat și perspectivele europene ale celor două state și au exprimat sprijinul reciproc pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldovei și cea a Ucrainei. În următoarea perioadă, se va semna un acord astfel încât cetățenii din cele două țări să poată circula fără pașapoarte, doar cu carduri ID biometrice. Părțile discută și semnarea cât mai rapidă a unui acord interguvernamental pentru construcția unui pod peste Nistru pe segmentul Cosăuți-Iampol.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău