Printre victimele accidentului aviatic din Rusia nu sunt cetățeni moldoveni

  • 12 Februarie 2018 10:41
Printre victimele accidentului aviatic din Rusia nu sunt cetățeni moldoveni

Printre victimele accidentului aviatic produs duminică, 11 februarie, în Federația Rusă, soldat cu 71 de morți, cetățeni moldoveni nu sunt. Informația a fost confirmată pentru IPN de șeful Serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Alexandr Roitman.

Ambasada Republicii Moldova la Moscova a luat legătura cu autoritățile ruse, iar astăzi a fost confirmată informația că printre victime nu sunt cetățeni moldoveni.

Un avion care a decolat de pe aeroportul Domodedovo (Moscova), spre orașul Orsk, s-a prăbușit duminică, 11 februarie, pe un câmp, în apropiere de Moscova. La bord se aflau 71 de oameni, printre care și copii. Supraviețuitori nu sunt. Printre versiunile preliminare se examinează și o posibilă defecțiune tehnică.

Autoritățile moldovene au transmis condoleanțe în legătură cu tragedia aviatică produsă în Federația Rusă.

„Am aflat cu întristare vestea despre tragedia aviatică de lângă Moscova. Condoleanțe familiilor și prietenilor victimelor… O dovadă dureroasă că viața nu poate fi pe deplin planificată…”, a scris pe Facebook președintele Parlamentului, Andrian Candu. Președintele Igor Dodon, a transmis un mesaj de condoleanțe omologului său rus, Vladimir Putin.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău