Principele Radu, mesaj adresat elevilor din România: „În idealurile și aspirațiile voastre, să țineți cont de frații din Republica Moldova”

  • 05 Octombrie 12:20
Principele Radu, mesaj adresat elevilor din România: „În idealurile și aspirațiile voastre, să țineți cont de frații din Republica Moldova”

Alteța Sa Regală Principele Radu i-a îndemnat, vineri, pe reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, prezenți la Palatul Elisabeta, să nu excludă din proiectele organizației pe colegii lor din Republica Moldova sau din alte țări, transmite AGERPRES.

Aș vrea să vă mai spun un lucru legat de generația dumneavoastră. Spre deosebire de generația mea, acum elevii români nu mai sunt toți în România. Aveți colegi care învață în țara soră, Basarabia (Republica Moldova n.r.), aveți colegi care învață și în alte țări din jurul nostru, unde sunt comunități românești cu familii cu copii de aceeași vârstă, în Ucraina sau în Serbia sau în Bulgaria sau în Ungaria. Dar mai ales aveți colegi de pe stradă din familia, din comunitatea dumneavoastră, care sunt în număr enorm în Uniunea Europeană și în alte țări de pe alte continente, atât de mulți încât cred, fără să am o cifră exactă, că, în realitate, unul din trei români este în afara țării. Aceasta face că organizația dumneavoastră nu e un Consiliu Național al Elevilor, ci, din motive obiective, e un Consiliu Internațional al Elevilor”, a spus Principele Radu.

În numele Majestății Sale Margareta, Alteța Sa Regală Principele Radu a găzduit, la Palatul Elisabeta, o seară dedicată Consiliului Național al Elevilor.

Nu se poate ca în idealurile și aspirațiile dumneavoastră să nu țineți cont de faptul că sunt unii din frații dumneavoastră, din colegii dumneavoastră, care sunt la Chișinău, la Londra, la Torino, la Madrid sau la Toledo fără voia lor. Ei sunt prea mici ca să decidă ce să facă părinții sau bunicii, au ajuns acolo fiindcă viața i-a adus acolo. Ceea ce faceți pentru generația dumneavoastră, faceți și pentru ei. Și vă rog, așa cum rog fiecare generație în parte care trece pe aici, atunci când faceți proiectele anului, vă rog să nu-i excludeți pe cei din Chișinău sau din Bălți, din Ungheni sau din Cahul, pentru că ei n-au fost întrebați unde doresc să se nască. Deci nu au de ce să fie excluși sau pedepsiți doar pentru că locuiesc pe un pământ românesc care vremelnic e sub o administrație diferită de a noastră. Nici măcar nu mai e chiar atât de diferită”, a mai transmis Principele Radu.

Principele Radu și-a exprimat respectul Familiei Regale față de „verticalitatea și atitudinea responsabilă” pe care membrii Consiliului Național al Elevilor o au în societate.

Ce aș vrea să vă spun este că încrederea și respectul pe care îl avem pentru dumneavoastră vine din verticalitatea și atitudinea responsabilă pe care o aveți în societate. Și dorim să rămâneți în continuare autonomi, independenți și să înțelegeți în continuare și dumneavoastră și cei care vor veni pe locurile dumneavoastră curând că patronajul regal este o garanție a neutralității și a continuității. Aici vă aflați într-o instituție biseculară, care are ca rost în statul român să dea oamenilor identitate, mândrie, încredere și să inspire la iubire și la adunare împreună, la punere împreună, la unitate”, a mai spus principele.

Principele Radu, mesaj adresat elevilor din România: „În idealurile și aspirațiile voastre, să țineți cont de frații din Republica Moldova”

În cuvântul său, președintele Consiliului Național al Elevilor, Bianca Ivan, a exprimat respectul față de Familia Regală a României, sub al cărei Înalt Patronaj funcționează organizația.

Ne simțim onorați să fim aici sub semnul Coroanei, ceea ce înseamnă pentru noi loialitate, încredere, echitate și responsabilitate. Toate lucrurile care s-au realizat de-a lungul timpului, mișcarea de reprezentare, care a început încă din 1996, ne-au adus aici, în acest punct, în care avem parteneriate de succes, în care ne aflăm sub Înaltul Patronaj al Familiei Regale, lucru de care suntem cu totul onorați și ne gândim de fiecare dată în mod profund și realizăm că toate aceste lucruri au un scop mult mai mare decât noi”, a spus Ivan.

Președintele CNE a transmis celor prezenți încrederea că acțiunile întreprinse de Consiliu au o finalitate.

Îmi doresc foarte mult să învățați unii de la alții, să nu vă fie frică să puneți întrebări și să plecați de aici cu mai multă speranță decât ați venit. Știu că educația din România are multe probleme și ne aflăm într-o reformă constantă de foarte mulți ani, însă faptul că avem o nouă Lege a educației, faptul că avem un nou statut (...) și mai urmează multe legislații pe care trebuie să le amendăm, ne dăm seama că lucrurile pe care le facem nu sunt degeaba și putem să ne inspirăm unii de la alții”, a mai spus Bianca Ivan.

La întâlnirea de la Palatul Elisabeta au luat parte reprezentanți ai elevilor din țară, profesori, părinți, membri ai unor organizații neguvernamentale.

Consiliul Național al Elevilor, organizație constituită în anul 2007 ca for consultativ al Ministerului Educației din România, se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, începând din anul 2017.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:5,66 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Arhivă Radio Chișinău