Primul summit UK - UE de după Brexit. Oficialii de la Bruxelles și cei britanici au ajuns la un acord privind apărarea și securitatea
-
19 Mai 11:38
Uniunea Europeană și Marea Britanie au ajuns la un acord provizoriu privind apărarea și securitatea, pescuitul și mobilitatea tinerilor înainte de summitul UE-Marea Britanie de luni, deschizând calea pentru ca firmele britanice să participe la marile contracte de apărare ale UE, au declarat oficialii UE, citați de Reuters. Regatul Unit și Uniunea Europeană organizează, la Londra, la cinci ani după Brexit, acest summit fără precedent, menit să pună bazele unei relații mai strânse, în special în domeniul apărării, relatează Politico.
Reprezentanții guvernelor UE de la Bruxelles au primit un text al unei înțelegeri comune între Marea Britanie și UE, iar documentul urmează să fie aprobat de toate cele 27 de guverne ale UE, au declarat oficialii, scrie Digi24.
„Există un acord ... asupra diferitelor texte și aspecte paralele ale summitului UE-Marea Britanie”, a declarat un diplomat UE.
„Din câte înțeleg, toate statele membre par să fie mulțumite de ceea ce este pus pe masă în timp ce summitul este pe cale să înceapă. Există acum o procedură scrisă în curs de desfășurare pentru a avea acordul formal al tuturor statelor membre, dar aceasta nu ar trebui să cauzeze nicio problemă”, a spus diplomatul, citat de Reuters.
Premierul britanic Keir Starmer, care a promis să „reseteze” cooperarea cu UE la venirea sa la putere în iulie anul trecut, va purta discuții cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, dar și cu președintele Consiliului European Antonio Costa.
Acest summit este o ocazie pentru liderul laburist de a-și concretiza dorința de apropiere de Bruxelles și de a întoarce pagina anilor de tensiuni dintre cei 27 și guvernele conservatoare anterioare legate de Brexit, care a avut loc pe 31 ianuarie 2020.
De atunci, războiul declanșat de Rusia în Ucraina și riscul dezangajării americane de pe continentul european au întărit dorința Londrei și a Bruxelles-ului de a stabili legături mai strânse în materie de apărare. Deși atmosfera între cele două părți s-a mai încălzit, discuțiile nu sunt ușoare: ele au devenit tensionate, în special pe tema cotelor de pescuit și a mobilității tinerilor, arată Politico.
Forumul a fost evocat pentru prima dată în octombrie 2024, când Starmer s-a deplasat la Bruxelles pentru a da startul „resetării” sale. Principalul rezultat al acelei întâlniri a fost un acord de a organiza mai multe întâlniri - în special, summituri „regulate” între Regatul Unit și UE, care să servească drept cadru pentru îmbunătățirea relațiilor transfrontaliere și pentru reformarea sau consolidarea acordului privind Brexitul.
Un pact de apărare
Keir Starmer și Ursula von der Leyen s-au întâlnit vineri în Albania, în marja summitului Comunității Politice Europene (CPE), pentru a încerca să aplaneze divergențele. Liderul britanic a promis un acord care „va fi bun pentru locurile de muncă, facturile și frontierele” Regatului Unit.
Dar contururile acestui acord rămân neclare, iar negocierile au continuat pe tot parcursul zilei de duminică. Se așteaptă ca liderii să anunțe un parteneriat în domeniul apărării și securității, să semneze un document care să definească o viziune comună asupra principalelor probleme globale și un altul care să enumere problemele asupra cărora intenționează să facă progrese în lunile următoare.
Pactul de apărare ar permite Regatului Unit să participe la reuniunile ministeriale ale UE și să se alăture anumitor misiuni militare europene, pe lângă angajamentele comune deja puternice cu țările UE care sunt membre ale NATO.
Pentru Londra, miza este, de asemenea, economică, oferind companiilor sale acces la viitorul program european în valoare de 150 de miliarde de euro destinat dezvoltării bazei industriale de apărare a UE. Participarea la acest program va necesita însă un alt acord într-o etapă ulterioară, precum și o contribuție financiară britanică.
Schimburi comerciale
În plus față de apărare, guvernul laburist, care încearcă să stimuleze comerțul penalizat de formalitățile birocratice create de Brexit, a lăsat să se înțeleagă că este deschis la o aliniere dinamică la standardele UE pentru produsele alimentare și agricole.
Dar unele țări din UE au pus pe masă și alte cereri, cum ar fi reînnoirea accesului pescarilor europeni în apele britanice și un program de mobilitate reciprocă pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, care să studieze și să lucreze în Regatul Unit și în Uniunea Europeană.
Acestea sunt chestiuni sensibile de partea britanică, cu atât mai mult cu cât partidul Reform UK, eurofob și anti-imigrație, condus de fostul campion al Brexitului Nigel Farage, a ajuns la putere. Keir Starmer dorește să evite orice acțiune care ar crește cifrele imigrației legale, pe care s-a angajat să le reducă.

