Primul satelit al Republicii Moldova va fi lansat în 2015
-
27 Octombrie 2014 09:04
Specialiștii Universității Tehnice, care timp de mai mulți ani au lucrat la construcția primului satelit al Republicii Moldova, speră că la anul viitor acesta să fie lansat în spațiu.
Având volumul de 25 de centimetri cubi, satelitul denumit ”Republica Moldova”ar urma să ofere date despre starea ecologică a regiunii în care se află țara noastră, nivelul radiației, dar și date cadastrale.
Satelitul Republica Moldova este în prezent supus cercetărilor, urmând ca la anul să fie lansat în spațiu. Specialiștii Universității Tehnice au elaborat un simulator, care imită condițiile atmosferice. Potrivit rectorului Universității Tehnice, Ion Bostan, simulatorul recreează vacuumul orbital de 12 micrometri pe secundă, la altitudinea de 650 de kilometri. Totodată a fost construită și o stație de receptare a semnalelor. ”Pentru monitorizarea zborului satelitului și recepția semnalelor, în parcul Universității am construit o clădire specială, pe care este instalată stația terestră de recepție a semnalelor. Am elaborate singuri această stație, în baza unui radar militar pe care l-am găsit în Republica Moldova” a menționat Ion Bostan.
Potrivit lui Ion Bostan, o altă componentă a infrastructurii terestre, care de asemenea va fi utilizată în monitorizarea zborului satelitului, este o clădire dotată cu un telescop elaborat de ingineri americani.
”Noi vom utiliza acest telescop pentru verificarea abaterii traiectoriei satelitului. Telescopul este déjà instalat, lucrează, putem viziona planetele din sistemul solar. În total pot fi văzute peste 140 de mii de corpuri cerești. Softul acestui telescop permite să vedem ce se întâmplă la o depărtare de opt, zece milioane de ani lumină ” a declarat Ion Bostan.
Construcția satelitului artificial ”Republica Moldova”, care cântărește 11 kilograme, a început acum cinci ani. Potrivit specialiștilor Universității Tehnice costul pentru lansarea unui kilogram în spațiu sunt de aproximativ 25 de mii de euro.