Primul laborator pentru operatorii de cazane pe biomasă, inaugurat la Chișinău

  • 03 Martie 2016 15:34
Primul laborator pentru operatorii de cazane pe biomasă, inaugurat la Chișinău

Un laborator modern destinat studenților noului curs educațional „Operatori de cazane pe biomasă” a fost inaugurat joi, 3 martie, la Școala profesională nr. 3 din Chișinău.

Echipamentul tehnic a fost achiziționat din fonduri europene în cadrul Proiectului „Energie și Biomasă”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al PNUD, laboratorul instalat este conectat la sistemul de încălzire termică pe biomasă, ce are în dotare cazane pe biomasă de diferite tehnologii, funcționabile în regim real. Datorită acestui laborator, elevii au acces direct la tehnologiile studiate.

Prezentă la evenimentul de lansare a laboratorului, viceministra educației, Cristina Boaghi, a declarat că învățământul profesional tehnic trece printr-un amplu proces de modernizare. „Oferta curriculară trebuie adaptată la cerințele pieței muncii, să fim cu un pas înainte, așa încât angajatorii să nu se confrunte cu lipsa de personal calificat și viitorii meseriași cu lipsa locurilor de muncă, a spus Cristina Boaghi.

Narine Sahakyan, reprezentantă permanentă adjunctă a PNUD Moldova, a declarat că PNUD alături de autoritățile din Republica Moldova, au reușit să obțină 13 % de energie regenerabilă în balanța energetică a țării. Reprezentanta PNUD a spus astfel este diminuată dependența energetică a țării și sunt lansate noi afaceri și create locuri de muncă.

Însărcinatul cu afaceri în cadrul Delegației UE la Chișinău, Wicher Slagter a apreciat că sectorul biomasei reprezintă o oportunitate pentru Republica Moldova de a beneficia de energie din surse locale. Oficialul a precizat că pentru a valorifica întregul potențial de biomasă, este important ca tehnologiile să fie folosite corect și ca operatorii de cazane să fie bine instruiți.

Proiectul Energie și Biomasă 2 este un proiect de trei ani implementat în perioada 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,4 milioane de euro.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău