Prim-ministrul Natalia Gavrilița va participa la reuniunea Consiliului de Asociere UE - Republica Moldova

  • 04 Februarie 2023 15:55
Prim-ministrul Natalia Gavrilița va participa la reuniunea Consiliului de Asociere UE - Republica Moldova

În perioada 4 - 8 februarie curent, prim-ministra Natalia Gavrilița se va afla într-o vizită de lucru la Bruxelles, unde va participa lacea de-a 7-a reuniune a Consiliului de Asociere UE - Republica Moldova. În premieră, țara noastră va fi prezentă la acest eveniment din postura de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană.

La Bruxelles va fi examinată evoluția relațiilor Moldovei cu UE, cu accent pe dialogul politic și reforme; cooperarea economică și sectorială, inclusiv în domeniul energetic, comerț, precum și colaborarea în domeniul politicii externe și de securitate. 

În zilele de 6-7 februarie, prim-ministrul Natalia Gavrilița va avea și o serie de întrevederi bilaterale cu oficiali din instituțiile europene. 

Reuniunea Consiliului de Asociere UE - Republica Moldova va avea loc pe data de 7 februarie și va fi prezidată de șefa Guvernului Moldovei, Natalia Gavrilița, și de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, vicepreședinte al Comisiei Europene. 

Pe lângă subiectele din agenda bilaterală, în cadrul Consiliului de Asociere se va face, de asemenea, un schimb de opinii cu privire la provocările regionale, inclusiv impactul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Soluționarea conflictului transnistrean va fi un alt subiect pe agendă. 

Din delegația Republicii Moldova la Consiliul de Asociere vor mai face parte vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, și secretarul de stat în Cancelaria de Stat, Adrian Băluțel. 

 
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:1,03 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău