Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu reprezentanții Organizației Crucea Roșie
-
17 Mai 19:22
Sprijinul oferit de organizația Crucea Roșie persoanelor vulnerabile din Republica Moldova, inclusiv refugiaților, a fost discutat de prim-ministrul Dorin Recean în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Premierul a mulțumit organizației pentru susținerea oferită categoriilor vulnerabile ale populației și pentru că a facilitat găzduirea persoanelor refugiate în țara noastră. „Investind în Republica Moldova, ajutați și cei peste 100 de mii de cetățeni ucraineni care se află aici, mai ales că ne dorim să-i integrăm cât mai bine în societate”, a spus prim-ministrul.
Reprezentanții organizației au asigurat că aceasta își menține angajamentul de a sprijini nevoile umanitare ale Republicii Moldova și, în acest scop, va colabora în continuare îndeaproape cu autoritățile. De asemenea, au fost evidențiate oportunitățile pe care le aduce aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru activitatea organizației umanitare, urmând să fie disponibile mai multe fonduri de sprijin.
În Republica Moldova sunt deschise 18 filiale ale organizației, în care sunt implicați peste o mie de voluntari. În contextul crizei generate de agresiunea Rusiei în Ucraina, organizația a avut un rol important în gestionarea fluxului de persoane refugiate și acordarea sprijinului necesar atât acestora, cât și comunităților gazdă. Aceasta a oferit ajutoare umanitare în valoare de 3 milioane de euro, precum și asistență financiară în valoare de 2 milioane de euro.
În prezent, continuă să ofere sprijin pentru acoperirea costurilor de funcționare a Centrelor de Plasament Temporar pentru Persoane Refugiate.