Primele incidente în apropiere de Piața Marii Adunări Naționale
-
27 August 2016 11:43
Primele incidente de Ziua Independenței au avut loc astăzi la Chișinău în apropiere de Piața Marii Adunări Naționale cu implicarea unui grup de activiști din rândurile formațiunilor Partidul Nostru, PSRM și Platforma DA.
Aceștia protestează față de organizarea Zilei Independenței și accesul lor în piață sau la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt a fost blocat de către reprezentanții forțelor de ordine.
Este vorba despre activista civică Inga Grigoriu, avocata Ana Ursachi, precum și politicianul Alexandru Petkov, care au fost izolați de polițiști în timp ce aceștia încercau să pătrundă în Piața Marii Adunări Naționale.
Pe facebook, la hastag-ul #NuMaTem, au apărut zeci de poze și video de la evenimente.