Primele imagini cu submarinul rusesc Rostov-pe-Don distrus în Sevastopol: Ce rol au jucat partizanii din Crimeea în efectuare acestui atac?

  • 14 Septembrie 2023 10:48
Primele imagini cu submarinul rusesc Rostov-pe-Don distrus în Sevastopol: Ce rol au jucat partizanii din Crimeea în efectuare acestui atac?

Submarinul rusesc Rostov-pe-Don, aflat în dotarea Flotei ruse din Marea Neagră, a fost distrus de armata ucraineană, în urma atacului din seara zilei de 12-13 septembrie. Până ieri dimineață era cunoscut faptul că Forțele Armate Ucrainene au avariat serios o navă rusă de desant și un submarin, ambele aflate într-un doc uscat din Sevastopol. Câteva ore mai târziu, au apărut și primele imagini din satelit cu rezultatul atacului efectuat de ucraineni. Important de precizat că Rostov-pe-Don este unul dintre cele șase submarine din cadrul Proiectului 636.3. Acesta este un submarin nou, adus de rușii în Marea Neagră după ce au ocupat Peninsula Crimeea, scrie defenseromania.ro.

În noaptea de 13 septembrie, în Crimeea ocupată temporar au fost auzite mai multe explozii. Ca urmare a tirurilor de rachete lansate asupra portului Sevastopol, a avut loc un incendiu la Șantierul Naval.

Ulterior, Ministerul rus al Apărării a anunțat avarierea a două nave aflate în reparații într-un doc uscat. Acestea erau nava mare de desant Minsk și submarinul Rostov-pe-Don.

Serviciile ucrainene de informații au confirmat atacul asupra Sevastopolului. Reprezentantul Serviciului de informații al apărării din Ucraina GUR, Andrii Iusov, a declarat că ''acțiunile planificate pentru demilitarizarea peninsulei continuă''.

Au fost raportați doi morți și 26 de răniți. Potrivit ForPost, printre aceștia nu se află niciun angajat al Șantierului Naval din Sevastopol.

Ieri după-amiază, nava Minsk încă ardea. Grupul de analiștii OSINT Oryx au ajuns la concluzia că nava nu a fost doar avariată, ci complet distrusă. Starea navei Minsk arată clar că nu mai există ca ''unitate de luptă'', iar pagubele suferite sunt mai mult decât semnificative.

Fotografia în sine, publicată de canalul de telegrame Crimeea Wind (care se adresează locuitorilor din teritoriile ocupate), a fost realizată în apropierea șantierului naval din Sevastopol.

Din păcate, aceasta arată doar o parte a navei și nu înregistrează deloc starea submarinului afectat, dar chiar și această imagine este destul de relevanță.Submarinul diesel-electric Rostov-pe-Don (B-237) a făcut parte din ''Brigada a 4-a Separată de Submarine'' a Flotei Mării Negre a Federației Ruse.

Submarinul a fost construit începând cu 2011 la Șantierul Naval din Sankt-Petersburg, în 2014 a fost lansat la apă, iar la sfârșitul anului a fost repartizată Brigăzii 4 Submarine din Marea Neagră, cu baza la Novorossiysk. Rostov-pe-Don este unul dintre cele șase submarine din cadrul Proiectului 636.3. Acesta este un submarin nou, construit după ce rușii au ocupat Peninsula Crimeea.

În ciuda faptului că cele două nave au fost distruse, Ministerul rus al Apărării a raportat deja că Minsk și Rostov-pe-Don, "vor fi complet restaurate și își vor continua serviciul de luptă ca parte a flotelor lor".

Merită să amintim că atacul asupra navelor rusești a fost efectuată de piloții ucraineni cu rachete de croazieră. Iar una dintre principalele variante luate în calcul sunt rachetele Storm Shadow/SCALP. Aceste rachete au un focos de 450 kg.

Atacul a fost efectuat cu sprijin din partea grupurilor de partizani și a locuitorilor din Sevastopol 

Reprezentanții mișcării de rezistență ''Atesh'' au declarat că au avut o contribuție major în efectuarea atacului cu rachete asupra flotei ruse din Sevastopol.

Mass-media ucraineană citează un comunicat de presă al ''Atesh''  în care se precizează că membrii mișcării de rezistență au lucrat activ pentru a identifica ținte militare importante ale rușilor în ultima săptămână.

De asemenea, mișcarea a mulțumit locuitorilor din Sevastopol care trimit zilnic date, fotografii și coordonate cu informații valoroase. Activitatea de culegere de informații din teren a avut ca rezultat lovirea cu succes a marii nave de desant Minsk și a submarinului Rostov-pe-Don.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
11,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:51 %
Vint:6,69 m/s
Tue
4
Wed
6
Thu
8
Fri
9
Sat
8
Arhivă Radio Chișinău