Primele DECLARAȚII ale ambasadorului Daniel Ioniță la Chișinău

  • 08 Iulie 2016 13:24
Primele DECLARAȚII ale ambasadorului Daniel Ioniță la Chișinău

Sprijinul acordat R. Moldova pentru continuarea parcursului european, continuarea unor proiecte importante cum ar fi cel din sectorul energetic, social și din educație, sunt printre prioritățile noului ambasador al României la Chișinău, Daniel Ioniță.

El a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, obiectivele misiunii sale,remarcând buna cooperare dintre cele două state care s-a instituit în ultimii ani și încurajând autoritățile moldovene să continue și să aprofundeze reformele.
 
Premisele fundamentale ale relațiilor dintre România și  Republica Moldova  sunt dictate de comuniunea de limbă, istorie, civilizație și cultură. Relațiile cu Republica Moldova au o profundă conotație emoțională pentru toți românii, a declarat ambasadorul Daniel Ioniță. În ultimul timp relațiile dintre cele două state s-au dezvoltat, iar aceste procese trebuie să continue, a adăugat el. Daniel Ioniță a menționat că România este interesată că continue sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, dar și autoritățile de la Chișinău trebuie să continue reformele.
 
„Vom acorda o insistență sporită pentru proiectele palpabile pentru cetățeanul Republicii Moldova pentru a aduce mai multă Europă în Republica Moldova, cum ar fi reducerea tarifelor de roaming sau reducerea tarifelor pentru transferurile bancare cu statele UE. Pentru toate acestea avem nevoie de vești bune de la Chișinău. Avem nevoie de relansarea reformelor pentru ca mesajul nostru de sprijin să rămână percutant și convingător”, a declarat Daniel Ioniță.
 
Daniel Ioniță susține că va avea în atenție două dosare principale pe durata mandatului său – agenda europeană a Chișinăului, România rămânând cel mai solid și onest partener al Chișinăului în acest sens, și problema transnistreană. Iar printre direcțiile principale de acțiune, diplomatul a enumerat dosarul energetic, asistența nerambursabilă, bursele pentru elevi și studenți, asistența tehnică, programele comune și altele.
 
„Republica Moldova este o prioritate strategică perenă în acțiunea externă a statului român. România este interesată de stabilitatea RM și de menținerea cursului european al acesteia. În consecință obiectivele prioritare ale mandatului sunt susținerea parcursului european al Republicii Moldova și reconectarea Republicii Moldova la spațiul european”, a constatat Daniel Ioniță.
 
Noul ambasador al României a mai anunțat că astăzi Bucureștiul a transmis ultimul lot de asistență umanitară asupra căreia premierii celor două state au convenit în luna februarie. În privința creditului de 150 de milioane de euro promis de România, Daniel Ioniță a reiterat necesitatea încheierii de către Republica Moldova a unui acord tehnic cu Fondul Monetar Internațional.
 
Daniel Ioniță are o experiență diplomatică de 20 de ani. A fost Ambasador al României în Regatul Norvegiei, Director general pentru afaceri strategice în cadrul Ministerului român de Externe, unde a coordonat activitățile politico-diplomatice desfășurate de România în cadrul NATO și Uniunea Europeană.
 
Daniel Ioniță îl succedă pe Marius Lazurca, ambasadorul României la Chișinău din 2010 până în 2016, care își va continua cariera diplomatică la Budapesta.
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Colectia de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău