Primarul orașului Basarabeasca a fost reținut. Acesta este suspectat de exploatare sexuală a unei minore

  • 17 Martie 2017 12:41
Primarul orașului Basarabeasca a fost reținut. Acesta este suspectat de exploatare sexuală a unei minore

Patru persoane cu vârste cuprinse între 30 și 57 de ani, printre care și primarul orașului Basarabeasca, au fost reținuți fiind suspectați de exploatare sexuală a unei minore și neglijență în serviciu.  

Potrivit Procuraturii Generale, în urma investigațiilor efectuate de angajații Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au stabilit că în perioada anilor 2015 – 2016, un bărbat de 45 de ani, domiciliat în orașul Basarabeasca, a profitat de faptul că fiica sa minoră de 13 ani, se afla în îngrijirea sa, impunând-o să presteze periodic servicii sexuale contra plată, diferitor clienți beneficiari

Totodată, s-a stabilit că, în pofida cazurilor de abuz semnalizate în adresa autorităților locale, primăriei orașului Basarabeasca, aceștia nu au inițiat măsuri de curmare și prevenire a cazului dat, favorizând săvârșirea acțiunilor ilicite de suspect în privința  minorei.

Astfel,  a fost inițiată o cauză penală privind neglijența în serviciu, în urma căreia, la 17 martie 2017,  primarul orașului Basarabeasca a fost reținut de poliție.

Anterior, forțele de ordine l-au reținut pe tatăl victimei și pe doi bărbați, beneficiari de serviciile sexuale cu minora.

Actualmente, trei suspecți se află în arest, iar primarul este reținut pentru 72 de ore.

Dacă suspecții vor fi găsiți vinovați, riscă închisoare de la 2 până la 20 de ani.

Poliția continuă investigațiile, în vederea identificării altor persoane implicate în acest caz.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
18,16
Cer fragmentat
Umiditate:66 %
Vint:2,98 m/s
Fri
19
Sat
19
Sun
20
Mon
17
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău